Igor Dodon va promulga „mica reformă fiscală”: „O reformă întârziată e mai bună decât o dezordine permanentă”

Președintele Igor Dodon a anunțat astăzi că va promulga pachetul de legi privind politica bugetar-fiscală și amnistia de capital. „O reformă întârziată, chiar dacă conține deficiențe ce vor fi soluționate pe viitor, e mai bună decât o dezordine permanentă în domeniul de administrare bugetar-fiscală”, a declarat Igor Dodon, precizând că la luarea deciziei a luat în calcul și comentariile experților și mediului academic,

Astfel, Igor Dodon a menționat că, în esență, măsurile elaborate ar putea impulsiona dezvoltarea economică a țării, dar ele trebuie suplinite cu altele. Potrivit lui, acest pachet de legi constituie o bună premisă pentru reformele cu mult mai cardinale, „pe care le va implementa guvernarea socialistă care va veni după alegeri”.

„Concluzia principală care poate fi făcută este că guvernarea a înțeles greșeala pe care a făcut-o atunci când a renunțat la reforma din 2007 și încearcă acum să readucă corabia naufragiată a economiei moldovenești într-o albie a dezvoltării. După 10 ani, guvernanții au ajuns să aplice soluții economice pe care le-au criticat cândva. Asta înseamnă că guvernarea învață greu, iar multe decizii importante le ia cu mare întârziere”, a declarat Igor Dodon .

Potrivit lui, din cauza sistemului eronat de impozitare, din țară au plecat mii de antreprenori, ceea ce a prejudiciat grav economia țării. „În condițiile actuale, putem avea mai multă încredere în mediul de afaceri decât în clasa politică, de aceea mediul de afaceri trebuie stimulat și susținut”, a adăugat oficialul.

ÎIgor Dodon a mai spus că guvernarea acum joacă rolul de pompier, încercând să soluționeze rapid o problemă care s-a acutizat.

Precizăm că la 26 iulie Parlamentul a votat în două lecturi un pachet legi privind politica bugetar-fiscală și amnistia de capital, numit de presă mica reformă fiscală”.

Pachetul legislativ aprobat prevede reduceri de impozite pentru anumite categorii de contribuabili, dublarea scutirii personale, dar și reducerea cotei TVA pentru unele servicii. O altă inițiativă vizează declararea voluntară a bunurile nedeclarate de către persoanele fizice: acestea vor trebui să indice sursa venitului și să achite o taxă de 3% din valoarea bunurilor liberalizate până la 10 decembrie 2018.

Proiectul privind amnistia fiscală a fost criticat de către partenerii de dezvoltare ai RM, care au declarat că  documentul lasă ușa deschisă pentru corupție și spălare de bani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.