/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Atac cu drone, reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski

Argumentele lui Dodon pentru promulgarea pachetului de legi privind politica bugetar-fiscală și amnistia de capital

missing
09 august 2018, ora 12:32

„Din start vreau să remarc faptul că odată cu implementarea acestor reforme, după o întârziere de 9 ani, ar putea începe procesul de revenire a politicii economice a statului la vectorul stabilității din 2007-2008, oferind mediului de afaceri posibilități de dezvoltare, de creare a locurilor de muncă, de atragere a investițiilor, dar și de majorare a încasărilor la bugetul public. Reieșind anume din aceste considerente, dar și din altele pe care le voi expune în continuare pe fiecare inițiativă în particular, voi promulga acest pachet de legi, cu toate oportunitățile și eventualele riscuri pe care le comportă”, scrie șeful statului.

Astfel, potrivit șefului statului, el va promulga aceste legi din următoarele considerente:

– În esență toate aceste măsuri ar putea impulsiona dezvoltarea economică a țării, chiar dacă acestea au fost implementate prea târziu. O reformă întârziată, chiar și dacă conține deficiențe ce vor fi soluționate pe viitor, e mai bună decât o dezordine permanentă în domeniul de administrare bugetar-fiscală.
– Concluzia principală care poate fi făcută în urma acestei mișcări disperate este că guvernarea a înțeles greșeala pe care a făcut-o atunci când a renunțat la reforma din 2007 și încearcă acum să readucă corabia naufragiată a economiei moldovenești într-o albie a dezvoltării. După 10 ani, guvernanții au ajuns să aplice soluții economice pe care le-au criticat cândva. Asta înseamnă că guvernarea învață greu, iar multe decizii importante le ia cu mare întârziere;
– Din cauza sistemului eronat de impozitare, din țară au plecat mii de antreprenori, ceea ce a prejudiciat grav economia țării;
– În condițiile actuale, putem avea mai multă încredere în mediul de afaceri decât în clasa politică, de aceea mediul de afaceri trebuie stimulat și susținut;
– În loc să acționeze inteligent și preventiv, guvernarea acum joacă rolul de pompier, încercând să soluționeze rapid o problemă care s-a acutizat. Dar acest lucru nu o va salva de faliment electoral la alegeri;
Toate aceste inițiative trebuie suplinite cu altele despre care am vorbit mai sus.

Potrivit lui Dodon, prin acest pachet de legi guvernul încearcă să facă ceva pe final de mandat în vederea soluționării problemelor cu care se confruntă mediul de afaceri.

Amintim că, pachetul de legi a fost dur criticat de Ambasada SUA la Chișinău, șeful delegației UE în Moldova, experți naționali și opoziție care au spus că astfel se vor legaliza banii furați din sistemul bancar.

Proiectele de lege privind modificarea codului fiscal au fost anunțate la începutul săptămânii curente, în cadrul briefingului Partidului Democrat. Guvernul le-a aprobat ieri și le-a trimis Parlamentului. Legea privind declararea voluntară a averii și stimularea fiscală prevede, printre altele, că persoanele fizice care nu și-au publicat toate bunurile și veniturile le pot declara, până în luna februarie 2019, urmând să ofere în bugetul de stat 3 la sută din valoarea totală a bunurilor sau a mijloacelor financiare nedeclarate. In aceasta lista nu intra însă mai multe categorii de demnitari și funcționari. Totodată, potrivit altor modificări, adoptate astăzi, impozitul pe venit pentru persoanele fizice ar urma să fie redus de la 18 la până la 12 la sută. Se va micșora și contribuția angajatorului de la 23 la 18 la sută.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram