15:21:32 28.03.2024
Stiri

La 41 de ani, Andreea Raicu a explicat de ce nu e căsătorită. „Nu am ştiut să-i arăt unui bărbat că…”

Monden 08.08.2018 19:04 Vizualizări7334 Autor: Ziarul National


La 41 de ani, Andreea Raicu a explicat de ce nu e căsătorită. „Nu am ştiut să-i arăt unui bărbat că…” sursa: one.ro

Fosta prezentatoare TV a publicat un articol pe blogul sau personal in care vorbește despre greșelile pe care le-a făcut de-a lungul timpului, acestea fiind si motivele pentru care relațiile sale nu au funcționat așa cum si-ar fi dorit.

„Am ajuns la 41 de ani şi chiar am experimentat multe şi am învăţat lecţii preţioase, uneori cu preţul unor lacrimi sau frustrări, alteori cu darul liniştii care a urmat după ce am văzut adevărul şi mi-am găsit calea”, a menţionat vedeta pe blog.

Mi-am dorit întotdeauna să îl schimb pe cel de lângă mine

Îmi plăcea, dar parcă mai avea nevoie de nişte ajustări. Şi în multe relaţii am dus această luptă, până când am înţeles că este o nebunie. Fiecare om este aşa cum este…

Mi-am afişat nevoia de independenţă cu duritate

Eram femeia aia care spunea sus şi tare, ori de câte ori avea ocazia, că nu are nevoie de nimic de la nimeni, în special de la bărbaţi. Am fost învăţată să mă descurc singură şi să nu primesc niciodată ceva ce cred că nu merit. Am făcut mulţi bărbaţi să se simtă prost pentru că nu i-am lăsat în niciun moment să creadă că am nevoie de ei…

N-am înţeles că într-o relaţie sunt trei entităţi

Eu, el şi noi; drept pentru care nu înţelegeam nevoia celuilalt pentru timp, spaţiu şi activităţi doar pentru el. „As vrea să fac ceva împreună cu prietenii mei” pentru mine era „Nu te iubesc şi nu vreau să stau cu tine”…

Ani la rând cariera mea a fost pe primul loc

Întotdeauna am văzut cariera că pe un lucru stabil, un lucru care, indiferent ce se întâmplă, va fi acolo şi va fi lângă mine, cu mine şi mă va ajuta. Cariera nu te poate trăda niciodată, îmi spuneam eu. Astfel că, dacă era să aleg între ceva legat de viaţa profesională şi relaţiile personale, întotdeauna alegeam cariera şi, într-un fel sau altul, întotdeauna mi s-a dovedit că am făcut alegerea corectă alegând-o. Dar asta şi pentru că, în carieră, eu având controlul 100%, era normal ca lucrurile să meargă, era normal să nu sufăr dezamăgiri. Dar am pierdut pe cealaltă parte…

Nu am ştiut să-i arăt unui bărbat că văd micile lucruri pe care le face pentru mine

Şi asta pentru că mi se părea normal să le facă. Nici eu, la rândul meu, nu aşteptam ca cineva să mă laude pentru nişte lucruri absolut normale şi evidente…

Incapacitatea de a fi vulnerabilă

Sub nicio formă nu aş fi lăsat pe nimeni să vadă sau să creadă că am şi eu slăbiciunile şi vulnerabilităţile mele. Recunoşteam că am o problemă, doar atunci când ajungeam la capătul puterilor. În rest, eu trebuia să pot şi să fiu capabilă de orice, fără niciun moment prost. Din păcate, lipsa vulnerabilităţii împedica crearea de relaţii autentice”, a precizat Andreea Raicu pe blogul ei.

Sursa: one.ro



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md