Un cetățean rus, căutat de autoritățile elvețiene, a fost extrădat de pe Aeroportul Internațional Chișinău// VIDEO

Polițiștii de frontieră au încheiat marți procedura de extrădare a unui cetățean al Federației Ruse. Acesta se afla în căutare internațională pentru diverse încălcări ale legislației cu caracter financiar-bancar pe teritoriul Elveției.

În după amiază de ieri, persoana vizată a fost escortată la Aeroportul Internațional Chișinău pentru transmiterea autorităților elvețiene.

La începutul lunii februarie, în fluxul de călători, sosiți în Republica Moldova cu ruta aeriană Moscova-Chișinău, inspectorii de frontieră au semnalat în baza de date un consemn pe numele unui cetățean al Federației Ruse.

Centrul de Cooperare Polițienească Internațională al IGP a confirmat faptul că bărbatul de 52 de ani este anunțat în urmărire internațională de autoritățile de drept din Elveția.

Conform informațiilor, acesta era căutat pentru comiterea mai multor infracțiuni și anume falsificare de documente, escrocherii și spălare de bani.

Formalitățile de extrădare au durat șase luni, timp în care bărbatul s-a aflat în penitenciarul nr.13 din capitală. Transferul infractorului pentru a continua ispășirea pedepsei pe teritoriul Elveției a fost dispus în baza deciziei emisă în luna iulie de către judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.