Curtea Supremă a Braziliei anulează închiderea frontierei pentru venezueleni: „Nu există niciun motiv”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Curtea Supremă a Braziliei a anulat luni decizia luată duminică de un judecător federal de a închide frontiera terestră de la nord prin care a fost blocat accesul venezuelenilor alungați din țara lor de criza politică ți economică, relatează AFP.

„Nu există niciun motiv, sub pretextul dificultăţilor presupuse de primirea de refugiaţi, de a recurge la soluţia facilă de a închide uşile”, a explicat judecătoarea Curţii Supreme Rosa Weber hotărârea adoptată cu puţin înainte de miezul nopţii.

Duminică, un judecător federal brazilian a decis oprirea fluxului de migranţi proveniţi din Venezuela până când aceştia vor fi distribuiţi şi în restul teritoriului brazilian şi până la întrunirea condiţiilor pentru o „primire umanitară” în statul nordic Roraima. În fiecare zi, aproape 500 de venezueleni trec graniţa spre Roraima, iar capitala statului, Boa Vista, găzduieşte în prezent, potrivit statisticilor oficiale, circa 25.000 de venezueleni la 330.000 de locuitori.

Preşedintele brazilian Michel Temer şi-a exprimat opoziţia în mod „non-negociabil” faţă de măsura de blocare, salutată în schimb de guvernatoarea lui Roraima, Suely Campos. „Cerem din mai Curţii supreme federale să închidă frontiera, precum şi ajutor financiar pentru a limita impactul asupra cheltuielilor publice”, a menţionat guvernatoarea într-un comunicat, înainte ca blocarea graniţei să fie anulată.

„Chiar dacă majoritatea celor care trec graniţa dintre Venezuela şi Brazilia nu se regăsesc în cadrul legal al azilului sau al statutului de refugiat, închiderea frontierei dintre cele două ţări poate avea un impact asupra situaţiei persoanelor care pot solicita protecţia prevăzută de dreptul internaţional şi admisă în legislaţia naţională”, a punctat judecătoarea Rosa Weber.

În primul semestru din 2018, 56.170 de venezueleni au cerut regularizarea situaţiei lor din Brazilia, dintre care 35.540 au cerut statutul de refugiat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...