Peste 90 de morți și 200 răniți în urma unui seism de 7 grade în Indonezia

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cel puțin 91 de oameni au murit și peste 200 de persoane au fost rănite în urma unui seism de șapte grade care s-a produs duminică pe insula Lombok din Indonezia, potrivit unui nou bilanț provizoriu publicat luni de reprezentanții Agenției naționale indoneziene de gestionare a dezastrelor naturale, informează DPA.

Mii de locuințe și alte clădiri au fost avariate în urma cutremurului, obligându-i pe rezidenți să se refugieze în alte imobile, a declarat Sutopo Nugroho, purtătorul de cuvânt al instituției menționate.

„Acesta este un raport preliminar. Ne aşteptăm ca aceste cifre să continue să crească, întrucât nu toate zonele din Lombok au fost inspectate de echipele de căutare şi salvare”, a spus oficialul indonezian.

Districtele North Lombok, East Lombok şi Mataram au fost cele mai grav afectate, a precizat acelaşi purtător de cuvânt, adăugând că cele mai multe dintre victime „au murit după ce au fost lovite de fragmente de ziduri desprinse din clădirile care s-au prăbuşit”.

Căutările demarate pentru găsirea victimelor au fost îngreunate de penele de electricitate şi ale sistemelor de comunicaţii.

Seismul de duminică s-a produs la exact o săptămână după ce un alt cutremur, cu o intensitate uşor mai scăzută, a făcut 20 de victime pe aceeaşi insulă, aflată la est de Bali.

Seismul de duminică s-a produs la ora locală 19.46 (11.46 GMT), iar epicentrul său a fost plasat la 18 kilometri nord-est faţă de districtul North Lombok al insulei, la o adâncime de 15 kilometri.

După mişcarea tectonică, autorităţile au emis imediat o alertă de tsunami, însă aceasta a fost apoi anulată, după ce Agenţia Naţională de Geofizică a înregistrat o creştere de doar 13 centimetri a înălţimii valurilor care ajungeau în regiunile costiere învecinate.

Posturile de televiziune au prezentat imagini cu numeroşi pacienţi care primeau tratamente medicale în faţa spitalelor locale.

„Au fost raportate între cinci şi 15 victime în fiecare sat, aşadar ne aşteptăm ca numărul deceselor să crească”, a declarat Najmul Akhyar, prefectul districtului North Lombok, pentru postul de televiziune Metro TV.

Echipele de salvare au evacuat aproximativ 1.000 de turişti indonezieni şi străini din staţiunea Gili de pe insula Lombok, a precizat Sutopo Nugroho.

Nu au fost raportate victime în rândul turiştilor din acea staţiune, ci doar pagube materiale.

Seismul a fost resimţit şi în insula învecinată Bali şi în partea estică a provinciei East Java.

Pagube materiale minore au fost constatate şi la nivelul clădirii aeroportului internaţional Nghurah Rai din Bali, însă circulaţia aeronavelor nu a fost afectată, a precizat un oficial local.

Seismul de săptămâna trecută, care a avut o magnitudine de 6,4, a provocat alunecări de teren ce au blocat căile de acces din regiunile montane ale insulei, iar câteva sute de rezidenţi şi de turişti străini pasionaţi de drumeţii montane au rămas blocaţi pe pantele unui vulcan.

Indonezia găzduieşte în această perioadă două conferinţe ministeriale despre securitate regionale şi contraterorism, organizate pe insulele Bali şi Lombok.

Ministrul securităţii din Indonezia, generalul Wiranto, care se află în Lombok alături de omologii lui regionali din Australia, Noua Zeelandă şi Myanmar, a anunţat că o întrunire dedicată contraterorismului, ce era programată luni, a fost anulată.

Generalul Wiranto găzduia un dineu în onoarea delegaţiilor venite în Indonezia, organizat într-un hotel din districtul Mataram, în momentul producerii seismului de duminică.

Preşedintele Joko Widodo a anunţat că i-a ordonat generalului Wiranto să coordoneze activitatea echipelor de intervenţie „pentru ca asistenţa să fie oferită sinistraţilor cât mai repede posibil”.

Indonezia se află în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune a lumii în care se produc frecvent erupţii vulcanice şi seisme.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...