13:38:43 28.03.2024
Stiri

Medicii de la oraș, trimiși în sate să trateze GRATUIT cetățenii în cadrul campaniei „Un doctor pentru tine”, lansată de autorități

Știri 02.08.2018 16:00 Vizualizări1572 Autor: Ziarul National
Medicii de la oraș, trimiși în sate să trateze GRATUIT cetățenii în cadrul campaniei „Un doctor pentru tine”, lansată de autorități


Locuitorii de la sate vor beneficia de servicii medicale gratuite în cadrul campaniei „Un doctor pentru tine”, lansată astăzi la inițiativa premierului Pavel Filip.

Astfel, Guvernul anunță că zeci de medici se vor deplasa prin localitățile din R. Moldova și vor oferi asistență medicală gratuită cetățenilor.

„Cunoaștem că în peste 280 de localități nu sunt medici de familie. Cunoaștem și care sunt cauzele și vreau să vă asigur că Guvernul știe ce trebuie de făcut ca să soluționăm această problemă. Vrem să dezvoltăm economia și țara, ca să putem avea servicii și salarii decente”, a declarat Pavel Filip.

Serviciile medicale oferite în cadrul campaniei „Un doctor pentru tine” constau în consultații medicale gratuite oferite de medici de profil - grupuri mixte de specialiști, inclusiv endocrinologi, oftalmologi, neurologi și cardiologi se vor deplasa prin localități și vor consulta populația.

De asemenea, medicii stomatologi vor examina gratuit copiii din localitățile unde nu există cabinete stomatologice.

Populația de la sate va beneficia și de examene radiologice gratuite.

„Chiar de astăzi două autospeciale dotate cu instalații radiologice vor merge prin localități și vor identifica cazurile de tuberculoză sau cancer la plămâni. În scurt timp, echipele radiologice vor fi suplinite pentru a efectua și examene de mamografie”, cităm din comunicatul Guvernului.

Menționăm că asemenea vizite ale medicilor la sate erau organizate și pe timpul guvernării comuniste.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md