06:31:45 18.04.2024
Stiri

RĂSPUNSUL lui Veaceslav Negruță pentru Andrian Candu care l-a acuzat că a promovat o legalizare a capitalului în 2012, fără ca statul să aibă de câștigat: „Sunt lucruri diferite”

Politică 01.08.2018 13:27 Vizualizări2459 Autor: Ziarul National
RĂSPUNSUL lui Veaceslav Negruță pentru Andrian Candu care l-a acuzat că a promovat o legalizare a capitalului în 2012, fără ca statul să aibă de câștigat: „Sunt lucruri diferite”


După ce spicherul Andrian Candu l-a acuzat astăzi pe fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruță, că s-ar da „mare și tare”, criticând reforma fiscală aprobată de Parlament, deși în 2012 a promovat o legalizare de capital, ultimul îi răspunde că situațiile nu pot fi comparate.

„Știți că în anul 2012 a fost făcută o liberalizare de capital, o amnistie a capitalului? Care numai nu a fost numită așa. Ministrul Finanțelor, Veaceslav Negruță, care acum se dă mare și tare, a promovat în Parlament o liberalizare de capital și, dacă vă aduceți aminte, cetățenii R. Moldova puteau să declare până la un milion de lei fără să-i arate și fără să facă dovada provenienței acestor bani. Peste 25 de mii de cetățeni și-au declarat acest milion, bani pe care statul nu i-a văzut. Sunt 25 de miliarde de lei declarate și statul nu a avut absolut niciun control, nu s-a plătit nicio taxă la buget. Iată aia este o adevărată spălare de bani”, a acuzat Andrian Candu în timpul unei conferințe de presă organizată la Parlament.

Potrivit spicherului, și comuniștii au aprobat o amnistie fiscală în 2007.

CITIȚI și VIDEO // Andrian Candu, despre reacțiile CRITICE ale partenerilor externi la adresa reformei fiscale și declarării voluntare a bunurilor: „Există o NEÎNȚELEGERE a actului votat de Parlament”

„Este în stilul puterii să încerce să zapacească lumea. Or, amnistia capitalurilor și fiscală din 2008 și cea recent aprobată de putere (pe ascuns) nu au nimic în comun cu legea metodelor indirecte de evaluare a veniturilor și proprietarilor adoptată în 2011 și care urma să fie aplicată un an mai târziu. Sunt lucruri diferite. Iar lucrul efectuat de fisc în 2012 (fotografia fiscală a cetățenilor) urma să servească ulterior drept bază pentru aplicarea metodelor indirecte, inclusiv investigații fiscale, față de cetățeni care au cheltuieli mai mari decât venituri. Această lege, dacă ar fi fost aplicată, nu avea să se ajungă la amnistia fiscală și de capitaluri iî 2018. Iar toți ar fi fost tratați corect și echitabil de către legislația fiscală”, i-a răspuns Negruță lui Candu.

Fostul ministru al Finanțelor mai spune că procesele din 2011-2012 erau parte a memorandumului cu FMI: „În 2012 nu a avut loc amnistia fiscală sau de capitaluri.
Nu încercați și nu zăpăciti lumea, domn președinte al Parlamentului! Ați votat acea legea a metodelor indirecte pe care ați blocat-o în aplicare o lungă perioadă de timp”.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md