Igor Dodon a DECIS să-și scoată susținătorii la „PROTESTE MASIVE” și nu exclude că va fi cap de listă la alegerile parlamentare
Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a decis să-i scoată pe susținătorii Partidului Socialiștilor din R. Moldova la „proteste masive”. Acestea ar urma să aibă loc în toamnă și vor fi îndreptate împotriva celor care „au fost în ultimii nouă ani la guvernare”.
„Eu consider că în toamnă socialiștii trebuie să iasă la proteste masive, dar nu împotriva unuia sau altuia, dar trebuie să iasă să le explice oamenilor cine a fost în ultimii nouă ani la guvernare”, a declarat Dodon, în cadrul unei emisiuni de la postul NTV Moldova.
Șeful statului s-a referit la protestele și contraprotestele ce au loc în ultima perioadă în R. Moldova. În opinia lui Dodon, cei care au fost la guvernare în ultimii ani ar lupta, de fapt, unul împotriva altuia.
În alt context, președintele Dodon a anticipat câteva scenarii care pot avea loc după alegerile parlamentare. Astfel, acesta nu exclude că PSRM poate să obțină majoritatea parlamentară, dar admite că ar putea fi cooptați și câțiva deputați aleși în circumscripțiile electorale.
„Dacă n-o să găsim limbă comună, atunci o să insistăm să facem alegeri parlamentare anticipate și la anticipate socialiștii vor obține mai mult”, a adăugat Dodon.
De asemenea, oficialul nu exclude ca ar putea fi cap de listă a PSRM la alegerile parlamentare, care vor avea loc la 24 februarie 2019: „Președintele țării nu are vreo interdicție în acest sens”.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”