/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ „Hoții vor să ne aburească cu 3%”. Protest în fața Parlamentului împotriva adoptării pachetului de legi privind politica bugetar fiscală și amnistia de capital

27 iulie 2018, ora 14:25

Manifestația a durat circa o oră și poate fi privită mai jos:

Amintim că, pachetul de legi a fost votat în două lecturi cu votul a 56 de deputați din fracțiunile Partidului Democrat și Partidului Popular European, în lipsa deputaților din opoziție care au părăsit rând pe rând sala plenului în semn de protest.

Proiectele de lege privind modificarea codului fiscal au fost anunțate la începutul săptămânii curente, în cadrul briefingului Partidului Democrat. Guvernul le-a aprobat ieri și le-a trimis Parlamentului. Legea privind declararea voluntară a averii și stimularea fiscală prevede, printre altele, că persoanele fizice care nu și-au publicat toate bunurile și veniturile le pot declara, până în luna februarie 2019, urmând să ofere în bugetul de stat 3 la sută din valoarea totală a bunurilor sau a mijloacelor financiare nedeclarate. In aceasta lista nu intra însă mai multe categorii de demnitari și funcționari. Totodată, potrivit altor modificări, adoptate astăzi, impozitul pe venit pentru persoanele fizice ar urma să fie redus de la 18 la până la 12 la sută. Se va micșora și contribuția angajatorului de la 23 la 18 la sută.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram