Grupul parlamentar al PPE are un nou președinte și își mărește prezența în Biroul permanent al Parlamentului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Grupul parlamentar popular european are un nou președinte. Este vorba de deputatul Simion Grișciuc, ales pe lista PLDM, care a devenit noul lider al PPE după ce ieri Eurgen Carpov a renunțat la această funcție. Despre aceasta a anunțat chiar fostul lider popular-european în cadrul ședinței de astăzi.

Potrivit lui Carpov, grupul PPE format din 9 deputați s-a întrunit ieri în ședință și au luat act de cererea sa de demisie din această funcție. Astfel, prin votul membrilor popular-europeni, cu excepția deputatei Aliona Goța, care a lipsit de la ședință, noul președinte al grupului parlamentar popular-european a fost desemnat Simion Grișciuc.

În schimb, Eugen Carpov urmează să fie numit astăzi în calitate de președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, ca urmare a demisiei anunțate de liberalul Roman Boțan acum câteva săptămâni. Totodată, democrata Elena Bacalu va fi numită în funcția de președinte al Comisiei administrație publică a Parlamentului.

Este de menționat că prin numirea lui Simion Grișciuc în calitate de președinte al grupului PPE, grupul popular european își mărește prezența în Biroul permanent al Parlamentului, întrucât președinții fracțiunilor și cei ai comisiilor fac parte din birou. Astfel, PPE va fi reprezentat în Biroul permanent de vicepreședintele Parlamentului Valeriu Ghilețchi, președintele grupului PPE Simion Grișciuc și președintele comisiei securitate națională, apărare și ordine publică Eugen Carpov.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...