Circa 70% din contribuabili au achitat impozitul pe bunurile imobiliare beneficiind de 15% reducere

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Serviciul Fiscal de Stat a acumulat 338,7 milioane lei la Bugetul Public Național din taxele achitate de către contribuabili drept impozit pe bunurile imobiliare, depășind acumulările perioadei similare a anului precedent cu 23,2 milioane lei sau cu 7,4%. Proprietarii de imobile care au achitat integral impozitul menționat până la 2 iulie, au beneficiat de reducere de 15 la sută din suma impozitului calculat.

SFS anunță contribuabilii care nu au profitat de dreptul de 15% reducere urmează să achite impozitul pentru bunurile imobiliare și/sau impozitul funciar în părți egale, nu mai târziu de 15 august și 15 octombrie, anul curent.

Persoanele care nu vor achita în termen impozitul pe bunurile imobiliare, vor achita penalitate pentru fiecare zi de întârziere (0,0329 % din suma impozitului pe bunurile imobiliare neachitat).

Pentru informații suplimentare, urmează să Vă adresați Serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale din componența primăriilor, în raza căreia este amplasat bunul imobil sau la numărul 080001525, apel gratuit.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...