08:19:53 29.03.2024
Stiri

R. Moldova ar putea primi 12 milioane de euro din partea UE. Banii sunt destinați creșterii economice

Economie 25.07.2018 13:40 Vizualizări895 Autor: Ziarul National
R. Moldova ar putea primi 12 milioane de euro din partea UE. Banii sunt destinați creșterii economice


Comisia Europeană ar putea oferi peste 12 milioane de euro R. Moldova pentru a sprijini dezvoltarea economică, îmbunătățirea condițiilor de activitate a mediului de afaceri și fortificarea capacităților în domeniul guvernanţei economice.

Guvernul a aprobat astăzi o decizie privind inițierea negocierilor asupra Acordului de finanţare dintre Guvernul R. Moldova şi Comisia Europeană cu privire la consolidarea potențialului de creștere a R. Moldova printr-un mediu economic transparent, eficient și competitiv.

Acordul prevede oferirea a 12 milioane de euro prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, alte 250 de mii de euro sunt prevăzute în cadrul Programului Anual de Acţiuni 2017 al UE.

Banii vor fi utilizați pentru măsuri care vizează aplicarea echitabilă a legislaţiei comerciale, gestionarea eficientă a activelor statului şi a investiţiilor publice, consolidarea protecţiei drepturilor investitorilor, promovarea reformelor în supravegherea sectorului financiar.

Tot astăzi, Cabinetul de miniștri a aprobat inițierea negocierilor și semnarea unui acord dintre R. Moldova și Comisia Europeană, care prevede alocarea a 5 milioane de euro pentru responsabilizarea cetăţenilor moldoveni. Domeniile care vor beneficia de suport sunt societatea civilă, buna guvernare, apă și sanitație, gestionarea deșeurilor și eficiența energetică.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md