Linkuri accesibilitate

Presa internațională: Rusia propune ca forțele pro-iraniene din Siria să rămână la 100 km de granița cu Israelul


Benjamin Netanyahu și Serghei Lavrov
Benjamin Netanyahu și Serghei Lavrov

Presa internațională relatează că Rusia s-a oferit să asigure faptul că forțele pro-iraniene din Siria vor rămâne la aproximativ 100 de kilometri de granița israeliană, în cadrul unei înțelegeri cu Statele Unite și Israelul. Propunerea unei asemenea înțelegeri care ar contribui la garantarea securității Israelului ar fi fost făcută de o delegație rusă în frunte cu ministrul de externe Serghei Lavrov la o întâlnire avută luni cu premierul israelian Benjamin Netanyahu. Acesta insistă ca toți combatanții iranieni și milițiile aliate Hezbollah să părăsească teritoriul sirian, evacuând rachetele cu rază lungă de acțiune și bateriile anti-aeriene pe care le-ar fi instalat în Siria. Reuters relatează că Netanyahu ar fi respins propunerea rusă, dar informația nu a fost confirmată deocamdată de presa israeliană.

XS
SM
MD
LG