HAIOS // Reacția unui BRITANIC după ce a mâncat o savarină cumpărată de vecinul său român
Un britanic a povestit o întâmplare amuzantă cu vecinul său român, care a descoperit pentru prima dată savarinele într-un magazin din Marea Britanie. Încântat, românul a cumpărat toate prăjiturile și i-a oferit una și vecinului său englez.
„Vecinul meu român tocmai a venit la mine la gard și mi-a spus că vrea să îmi dea ceva. A găsit desertul lui preferat de acasă într-un magazin de aici, pentru prima dată de când s-a mutat, și era atât de încântat încât le-a cumpărat pe toate și a vrut ca eu să gust unul. Imigrația e cea mai tare”, a scris britanicul pe Twitter, unde a postat și o poză cu prăjitura.
Postarea britanicului a devenit virală și a primit aproape 16.000 de aprecieri și aproximativ 2.000 de redistribuiri. Bărbatul a fost copleșit de avalanșa de mesaje primite, dar și de faptul că presa din România i-a preluat postarea.
„Nu pot să cred câte reacții a primit postarea. O, Dumnezeule, dacă vecinul meu se uită diseară la știri și își vede prăjitura la TV? Trebuie să îi povestesc neapărat despre ce s-a întâmplat. Hai să mergem cu toții în România, sunt generoși și își împart desertul”, a scris britanicul răspunzând la comentariile utilizatorilor de pe Twitter.
„Este incredibil. Toată România îți va trimite prăjituri”, i-a scris un internaut. „O, da, vă rog!”, a răspuns bărbatul.
Sursa: digi24.ro
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia: „Sătenii mergeau prin sat ca niște umbre fantomatice. Deseori, se prăbușeau la pământ și rămâneau întinși pe jos. Mai târziu venea cineva din familie să-i ridice. Dacă venea…”
Cerbi STOPAȚI la vamă. ANSA nu a admis pe teritoriul R. Moldova mai multe animale, deoarece agentul economic nu avea actele în regulă
Rusia pune în pericol MII de zboruri civile. Incidentele ar fi avut loc inclusiv în R. Moldova