Noul ambasador al Turciei în R.Moldova a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la MAEIE

Ambasadorul agreat al Republicii Turcia în Republica Moldova, Gürol Sökmensüer, a prezentat secretarului de stat pentru afaceri bilaterale şi multilaterale, Tatiana Molcean, copiile scrisorilor de acreditare în calitate de șef al misiunii diplomatice în țara noastră.

În cadrul întrevederii, Tatiana Molcean și Gürol Sökmensüer au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al relațiilor moldo-turce, precum și căile de impulsionare ale acestora prin inițierea unor noi parteneriate în diferite domenii de cooperare, în special în economic, juridic, etc.

Secretarul de stat i-a urat succes ambasadorului turc în îndeplinirea mandatului său, subliniind interesul Republicii Moldova pentru diversificarea cooperării bilaterale şi identificarea de noi sectoare de cooperare.

La rândul său, Gürol Sökmensüer a reiterat interesul Turciei în extinderea relațiilor bilaterale, precum și susținerea autorităților de la Ankara a eforturilor Guvernului de la Chișinău în implementarea programelor de modernizare și dezvoltare ale Republicii Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.