Specialiști din R. Moldova au mers la Sibiu, Mureș, Brașov și Covasna pentru a vedea proiecte de SUCCES pe care le-ar putea implementa în stânga Prutului
O delegaţie Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Centru din R. Moldova s-a aflat, în perioada 17-20 iulie curent, în România unde a vizitat mai multe obiective şi proiecte de succes din Regiunea Centru de peste Prut.
Prima vizită s-a desfăşurat în judeţul Sibiu, a doua a fost în Alba, urmând judeţele Mureş, Braşov şi Covasna.
Vizita de lucru privind cooperarea inter-regională pentru dezvoltare durabilă şi utilizarea eficientă a resurselor în Regiunea Centru a început cu studierea unor proiecte privind acţiunile de reabilitare termică şi eficientizare a consumului energetic, implementate din fonduri Regio. De asemenea, s-a discutat despre managementul deşeurilor solide şi a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din Sibiu.
Reprezentanţii autorităţilor publice locale au pus accentul pus pe acţiuni relevante de eficientizare prevăzute în proiectele europene pentru protecţia mediului, respectiv pe izolarea termică a clădirilor, instalarea de pompe de încălzire şi răcire, panouri fotovoltaice, clădiri verzi, îngroparea cablurilor, plantarea de copaci, dar şi implicarea cetăţenilor şi tinerilor în aceste tipuri de activităţi.
La Sibiu, de exemplu, datorită proiectelor europene pentru eficientizarea consumurilor de energie la toate tipurile de clădiri, publice sau private, s-a reușit o reducere consistentă, de peste 40%, a consumului de energie şi a cheltuielilor aferente.
În judeţul Alba, delegaţia moldoveană a urmărit impactul socio-economic al implementării proiectelor de reabilitare a principalelor străzi care converg spre centrul municipiului Alba Iulia, dar şi rezultatele deosebite ale valorizării, cu resurse europene, a Cetăţii Vauban din municipiul reşedinţă al judeţului.
„Susţin mesajul transmis reprezentanţilor delegaţiei din Republica Moldova, în aceste zile, de către toţi reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţele vizitate. Calea europeană este una dintre cele mai concrete şi eficiente soluţii pentru dezvoltarea şi modernizarea comunităţilor din judeţele noastre, din oraşe şi din comune. Practic, în acest moment în care bugetele publice sunt destul de reduse, aceste investiţii de milioane de euro pe care reuşim să le atragem sau le-am atras prin proiecte de reabilitare a infrastructurii urbane, rutiere, medicale, educaţionale sau a mediului privat, ne-au dat un avans foarte consistent către o societate modernă, către standarde europene, către o societate mai evoluată şi condiţii de trai mai bune. Inclusiv sistemul impus de către normele de finanţare europeană este bun şi ne-a sprijinit, fiindcă a solicitat din partea noastră mai multă atenţie şi un cadru mai eficient de lucru. Noi am avansat şi drumul nostru a inclus uneori şi greşeli, iar prin ceea ce am prezentat aceste zile partenerilor din Moldova, am încercat să le spunem ce greşeli trebuie să nu facă, ce pot evita pentru a recupera decalajul existent între societăţile noastre. Este important pentru noi să dezvoltăm acest parteneriat, să transferăm cât mai multe cunoştinţe către colegii noştri din Agenţia care are acelaşi nume cu al nostru, pentru a-i sprijini în activitatea pe care o desfăşoară în implementarea proiectelor care asigură creşterea calităţii vieţii cetăţenilor din Republica Moldova", a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru din România.
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia: „Sătenii mergeau prin sat ca niște umbre fantomatice. Deseori, se prăbușeau la pământ și rămâneau întinși pe jos. Mai târziu venea cineva din familie să-i ridice. Dacă venea…”
Cerbi STOPAȚI la vamă. ANSA nu a admis pe teritoriul R. Moldova mai multe animale, deoarece agentul economic nu avea actele în regulă
Rusia pune în pericol MII de zboruri civile. Incidentele ar fi avut loc inclusiv în R. Moldova