Dmitri Patrușev, numit copreședinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică

Premierul rus, Dmitri Medvedev, l-a desemnat joi pe ministrul Agriculturii Dmitri Patrușev. în funcția de copreședinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare economică.

Aceasta după ce la 12 iulie președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, l-a desemnat pe vicepremierul Dmitri Kozak în calitate de reprezentant special „pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova”.

Astfel, Rusia va avea doi reprezentanţi pentru R. Moldova.

Anterior, fostul vicepremier Dmitri Rogozin cumula două misiuni –   cea de copreședinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse şi de reprezentant special al preşedintelui rus pentru regiunea transnistreană.

Despre Dmitri Patrușev se știe că este  fiul lui Nikolai Patrușev, un apropiat al preşedintelui rus, care a fost director al FSB-ului în perioada 1999-2008, și care este secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.