/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

/VIDEO/ Negruța consideră că Bruxelles-ul ar putea suspenda regimul liberalizat de vize dacă va vedea un risc în „Cetățenia contra investițiilor”

19 iulie 2018, ora 18:55

Riscurile pentru noi toți sunt faptul că, Uniunea Europeană, evidențiind anumite riscuri la tot ce se întâmplă în Republica Moldova și în februarie ei au aprobat o procedură de suspendare a Regimului Liberalizat de vize. Prin oferta respectivă față de străini Bruxellesul poate să vadă un risc pentru dânșii de legalizare a cetățenilor care au alte interese”, Veaceslav Negruță, fost ministru al Finanțelor.

Dacă Uniunea Europeană dacă va vedea un risc major în această lege. Asta n-ar putea să le pună să ridice în discuții o eventuală suspendare a regimului liberalizat pentru întreaga țară?”, Natalia Morari, realizatoare TV8.

Este adevărat eu despre asta și vorbesc”, Veaceslav Negruța, fost ministru al Finanțelor.

Declarațiile lui Negruța sunt aberații, a declarat președintele Parlamentului, democratul Andrian Candu.

Aberație și lipsă de profesionalism. Numai atât pot să comentez în privința domnului Negruță care ar trebui să dea foarte multe explicații și răspunsuri în privința actelor de corupții la care dumnealui a participat și are, dacă nu greșesc, și condamnări”, Andrian Candu, deputat PDM.

Deputații din opoziție sunt însă de altă opinie. Unii din ei confirmă riscurile expuse de fostul ministru al finanțelor, în timp ce alții au declarat că până la votarea acestei legi, autoritățile trebuiau să rezolve problemele din Justiție.

Sigur că în primul rând nu poate fi acordată cetățenie celor care sunt în lista neagră a Uniunii Europene. Îndată cum va fi, sigur că va apărea problemă și va fi scandal”, Mihai Ghimpu, deputat PL.

Eu cred că pentru noi este prea devreme pentru o astfel de lege. Noi nu am soluționat problemele legate de justiție, nu am soluționat problemele legate de corupție, noi nu am soluționat problema de urmărire a fluxurilor financiare, diagnosticarea surselor – de unde sunt banii și multe altele”, Oleg Reidman, deputat PCRM.

Cât privește regimul liberalizat de vize, noi acum am primit deja o amenințare după rezoluția care a fost adoptată de către Parlamentul European, chiar dacă nu au spus-o direct, stoparea finanțării poate să fie un prim pas și în viitoarele acțiuni care o să le facă Parlamentul European”, Tudor Deliu, deputat PDM.

În cadrul emisiunii, Veaceslav Negruța a adăugat că prin această lege se deschide o portiță pentru cei implicați în furtul miliardului, dar și pentru alte categorii de oameni de afaceri care vor dori să-și legalizeze banii obținuți din surse obscure. Integritatea acestora va fi verificată de un consorțiu, format din trei companii, una dintre care este necunoscuta.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram