Militarii Armatei Naționale au intrat în faza activă a exercițiului multinațional „Sea Breeze 2018”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În Ucraina a demarat faza activă a exercițiului multinațional de menținere a păcii „Sea Breeze 2018”, cu participarea militarilor din 16 țări, inclusiv din Republica Moldova. Potrivit comandantului contingentului moldovenesc, maior Grigore Adam, în perioada 17-19 iulie, ofițerii și subofițerii moldoveni au fost implicați la acțiunile de verificare la punctul de control mobil, alături de militarii din contingentul ucrainean.

Grigore Adam a menţionat că anterior cei 80 de militari, alături de colegii din SUA şi Ucraina, au executat, în cadrul exerciţiului, trageri de pe loc şi din maşini de luptă, au condus tehnica militară de tip HMMWV şi au efectuat desantări din helicopter de la înălţimi mici. De asemenea, infanteriştii moldoveni s-au deplasat pe insula Tendra din Marea Neagră, unde au desfăşurat acţiuni de îmbarcare şi debarcare de pe navă, cu utilizarea vehiculelor militare din dotare.

În acest an, Republica Moldova participă la „Sea Breeze 2018” cu 80 de militari din Brigada „Ştefan cel Mare”, Batalionul 22 de menţinere a păcii, şi Marele Stat Major, precum şi 15 unităţi de tehnică din dotarea Armatei Naţionale.

Exerciţiul multinaţional de menţinere a păcii „Sea Breeze 2018” se desfăşoară în perioada 9-21 iulie curent, în Ucraina, şi reuneşte militari din 16 ţări.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...