Președintele Statelor Unite Donald Trump a provocat miercuri o nouă controversă legată de Rusia. Răspunzând ziariștilor, cu ocazia unei ședinșe de cabinet, Trump a răspuns „nu” când a fost întrebat dacă Rusia mai are America în obiectiv. Un răspuns prin care contrazicea din nou evaluările serviciilor de informații americane, care spun că Moscova își continuă tentativele de amestec în alegerile americane. Ulterior, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a explicat că spunând „nu, mulțumesc” președintele a vrut numai să indice că nu mai acceptă întrebări de la jurnaliști. Tot miercuri, Trump s-a lăudat la o ședință de guvern că nici un alt președinte american nu a fost așa de „dur” cu Rusia.
Marți, președintele american a încercat să-și corecteze afirmațiie controversate făcute cu o zi înainte, la summit-ul cu Vladimir Putin de la Helsinki, unde declarase că nu vede de ce Rusia s-ar fi amestecat în alegerile prezidențiale americane din 2016. Trump a explicat că s-a exprimat greșit, trebuia să spună „ nu vede de ce Rusia NU s-ar fi amestecat” . În ambele cazuri, președintele a părut să contrazică serviciile americane de informații și comisiile Congresului care anchetează amestecul Rusiei în alegerile americane.