Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.07.2018

Până în prezent, în cadrul proiectului „Drumuri bune pentru Moldova” au fost reparați circa 300 de km de drum, iar alți aproape 230 de km sunt în lucru

Până în prezent, în cadrul proiectului „Drumuri bune pentru Moldova” au fost reparați circa 300 de km de drum, iar alți aproape 230 de km sunt în lucru

„Am moștenit drumurile rele, care nu au fost reparate ani de zile. Odată cu mersul lucrărilor de reparație, în cadrul proiectului „Drumuri bune pentru Moldova”, realizăm, o dată plus, cât de importante sunt proiectele de infrastructură pentru cetățeni”. Afirmația a fost făcută de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, în cadrul unei ședințe de lucru cu echipele tehnice, implicate în reparația drumurilor. Chiril Gaburici a discutat cu responsabilii de la Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) și agenții economici, implicați în restaurarea drumurilor, despre eficientizarea lucrărilor de reparație și asigurarea durabilității porțiunilor de drum reparate, dar și despre identificarea soluțiilor pentru includerea mai multor tronsoane de drum.

În cadrul discuțiilor, au fost prezentate rapoartele privind lucrările de reparație și construcție a drumurilor planificate. Ministrul Chiril Gaburici a atenționat asupra executării calitative și durabile a lucrărilor de modernizare a infrastructurii drumurilor, anunță un comunicat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

„Prioritară este realizarea lucrărilor de reparație calitativ și în termenii stabiliți. Acesta este primul an în care investim atât de mult în infrastructura drumurilor și ne dorim să continuăm acest proiect, astfel încât, în fiecare localitate din Moldova, să avem toate drumurile bune”, a reiterat ministrul Economiei și Infrastructurii.

Potrivit informațiilor, până în prezent, în cadrul proiectului „Drumuri bune pentru Moldova” au fost reparați circa 300 de km de drum, iar alți aproape 230 de km sunt în lucru. „Pe parcurs, au apărut porțiuni de drum care nu erau planificate, dar care sunt importante pentru localități. Împreună trebuie să găsim soluții și să acoperim cât mai multe necesități ale oamenilor”, a punctat Chiril Gaburici.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus