Afganistan: 11 jurnaliști afgani au fost uciși în primul semestru al anului 2018

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Unsprezece jurnaliști afgani și angajați din domeniul media au fost uciși în primul semestru al anului 2018, în condițiile unei situații tot mai deteriorate în domeniul securității, a indicat un grup independent privind siguranța presei, citat de Xinhua şi DPA.

„Primele şase luni din 2018 au fost cea mai sângeroasă perioadă pentru jurnalişti şi pentru comunitatea media din Afganistan”, a declarat Comitetul pentru siguranţa jurnaliştilor afgani (AJSC) într-un comunicat.

AJSC a înregistrat, în perioada respectivă, 89 de cazuri de violenţă şi intimidare împotriva jurnaliştilor şi a unor angajaţi din domeniul media, 11 dintre ele soldându-se cu moartea unor jurnalişti. Toţi jurnaliştii care au fost ucişi în perioada respectivă au fost atacaţi direct, se precizează în comunicat.

Numai într-un atac au fost ucişi nouă reporteri după ce un kamikaze a vizat la Kabul un grup de jurnalişti care transmiteau despre un atentat terorist într-un cartier diplomatic pe 30 aprilie. Atacul asupra jurnaliştilor a fost revendicat de către gruparea Stat Islamic.

Alţi doi jurnalişti au fost împuşcaţi mortal în provinciile Kandahar (sud) şi Khost (est) în aceeaşi perioadă.

AJSC şi-a exprimat de asemenea preocuparea în legătură cu continuarea şi extinderea violenţelor şi a ameninţărilor la adresa jurnaliştilor afgani din partea unor grupări teroriste, îndeosebi talibani şi organizaţii afiliate Statului Islamic.

„Intensitatea şi amploarea violenţei a fost fără precedent în această perioadă din 2018”, se mai spune în comunicat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...