04:31:45 25.04.2024
Stiri

O companie americană este interesată să INVESTEASCĂ în Zona Economică Liberă Bălți

Economie 17.07.2018 10:30 Vizualizări1184 Autor: Ziarul National
O companie americană este interesată să INVESTEASCĂ în Zona Economică Liberă Bălți


Reprezentanții companiei KVG din Statele Unite ale Americii sunt interesați să investească în producere, în Zona Economică Liberă (ZEL) Bălți, mai exact la Aeroportul Internațional Mărculești.

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, care s-a întâlnit reprezentanții companiei KVG, a declarat că identificarea potențialilor investitori interesați de dezvoltarea Aeroportului Internațional Mărculești, dar și a potențialilor rezidenți ai ZEL sunt printre obiectivele instituției pe care o conduce.

Ministrul a îndemnat compania americană să dezvolte afaceri în R. Moldova și să beneficieze de avantajele oferite de ZEL, printre care se numără o serie de facilități de ordin fiscal şi vamal.

„Anul trecut, volumul total al investițiilor a fost de aproape 350 de milioane de dolari, cu aproape 23 la sută mai mult decât în 2016. În prezent, cei aproape 200 de rezidenți au peste 12 mii de angajați, aproape dublu decât erau în anul precedent. Suntem deschiși și depunem tot efortul pentru a deveni competitivi pentru investitori, astfel încât să reușim, în următorii doi ani, să dublăm atât volumul investițiilor, cât și numărul angajaților în ZEL”, a punctat Chiril Gaburici.

La rândul lor, reprezentanții companiei americane au afirmat că deja au făcut investiții în R. Moldova și că-și doresc să rămână în republica noastră.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md