Un moldovean a circulat în baza unui permis de conducere fals, timp de 16 ani

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Polițiștii de frontieră au depistat un cetățean moldovean care conducea un autoturism cu permisul de conducere falsificat. Bărbatul de 40 de ani s-a prezentat la punctul de trecere Tudora pentru a ieși din țară, însă și-a întrerupt călătoria, revenind în țară pentru a-și pune în ordine documentele.

La sfârșitul săptămânii trecute, în timpul desfășurării controlului la trecerea frontierei de stat, polițiștii de frontieră au solicitat conducătorului de la volanul unui Volvo, înmatriculat în Republica Moldova pe lângă documentele de călătorie şi cele pentru mijlocul de transport. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, eliberat de autoritățile naționale și valabil pentru majoritatea categoriilor, s-a luat decizia efectuării unor verificări suplimentare. Ca urmare, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul este falsificat.

Bărbatul a declarat că în 2002 și-a făcut studiile la școala auto din orașul Rezina, însă pentru a fi sigur că primește permisul de conducere, prin intermediul unei persoane identificată pe internet, și-a perfectat documentul contra sumei de 150 de euro.

Permisul a fost reținut și va fi transmis spre expertiză, iar cercetările sunt continuate de către angajaţii Poliţiei de Frontieră în vederea stabilirii circumstanţelor infracţiunii constatate.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...