De curând a fost lansat trailerul filmului autohton „Copacul”. Subiectul filmului este axat pe o problemă destul de actuală momentan – defrișarea copacilor. Totodată filmul include tematica părinților și copiilor, tradițiilor, și nu în ultimul rând legătura omului și a naturii, care de altfel, este una foarte strânsă.
Filmul a fost realizat pe parcursul anului 2017, în cadrul proiectului lui Radu Șarbei, care este regizorul și scenaristul filmului. Este vorba despre un proiect realizat în colaborare cu Centrul Național de Cinematografie, finanțat de Ambasada Franței.
Rolurile în film au fost jucate de: Ronin Terente, Cătalin Lungu, Nicolae Jelescu, Viorel Cornescu, Valentin Zorila, Cristi Golovco și câțiva copii.
De menționat că pe Radu Șarbei și Cătălin Lungu probabil îi cunoașteți de la proiectul #zerodoi. De data aceasta tinerii însă nu fac comedie, ci ne surprind cu un film dramatic.
Vedeți mai jos trailerul filmului:
Data oficială de lansare urmează să fie anunțată, până atunci filmul are de parcurs mai multe festivale internaționale.