CNA: Un bărbat din Anenii-Noi a cerut 2000 euro de la proprietarul unui magazin, luat în arendă de la Primărie

Două mii de euro ar fi cerut un bărbat din Anenii-Noi de la proprietarul unui magazin din localitate, luat în arendă de la Primărie, pentru a-l ajuta să-şi prelungească relaţiile de arendă funciară şi contractul cu autoritatea locală.

Potrivit declarantului, bănuitul i-ar fi cerut banii, susţinând că ar avea influenţă asupra preşedintelui Comisiei funciare din cadrul Consiliului şi că-l poate determina pe acesta să emită o decizie favorabilă, iar ulterior să obţină semnarea contractului cu Primăria.

Din spusele denunţătorului, intermediarul nu s-ar fi ţinut de cuvânt şi nu ar fi soluţionat problema până la capăt. Acesta susţine că a avut discuţii pe marginea subiectului menţionat atât cu intermediarul, cât şi cu preşedintele Comisiei, care i-ar fi dat asigurări că va primi toate actele.

În final, însă, bărbatul s-a ales doar cu o parte din ele. Atunci când a solicitat întregul pachet de documente, i s-ar fi cerut o sumă mai mare, lucru pe care l-a refuzat şi a decis să se adreseze la CNA.

În urma denunţului, CNA a iniţiat o cauză penală pentru trafic de influenţă, iar intermediarul a fost reţinut pentru 72 de ore.

În acelaşi dosar este bănuit şi preşedintele Comisiei funciare care, în prezent, este cercetat în stare de libertate. Ambii însă riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare, în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi.

În prezent, conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie, acţiunile pe acest dosar fiind în derulare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.