Un turc, dat în căutare internațională, se ascundea în R.Moldova. Străinul este condamnat în Turcia la 15 ani de închisoare

Un cetățean al Republicii Turcia, care se afla în căutare internațională și se ascundea  pe teritoriul Republicii Moldova, a fost identificat de către ofițerii Biroului migrație și azil al MAI în colaborare cu Centrul de Cooperare Polițienească Internațională al IGP.

Străinul s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 37 de ani, care este condamnat pe teritoriul Republicii Turcia la 15 ani de închisoare pentru organizarea migrației ilegale, proxenetism și facilitarea evadării persoanelor urmărite penal.

Astfel, în urma măsurilor speciale de investigații efectuate de către ofițerii BMA, la 10 iulie, străinul a fost reținut și plasat în arest pentru 72 de ore în izolatorul de detenție provizorie.

Ulterior, la 13 iulie, în urma cooperării cu autoritățile de drept ale Turciei, bărbatul a fost extrădat din Republica Moldova.

Combaterea șederii ilegale a străinilor, returnarea și impunerea măsurilor restrictive în privința străinilor sunt domeniile prioritare de activitate ale ofițerilor Biroului migrație și azil.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.