Trump l-a trimis pe secretarul de stat Mike Pompeo în Mexic pentru a se întâlni cu președintele ales al țării

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Șeful diplomației americane, Mike Pompeo, este așteptat vineri în Mexic, pentru o primă întâlnire la nivel înalt cu președintele ales al acestei țări Andres Manuel Lopez Obrador, în timp ce subiectele care au creat fricțiuni între cele două țări vecine se înmulțesc, a indicat o sursă a Departamentului de Stat american, relatează AFP.

Secretarul de stat american va conduce o delegaţie formată din consilierul prezidenţial, Jared Kushner, ginerele preşedintelui Trump, ministrul pentru Securitate internă, Kirstjen Nielsen, şi secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin.

Aceştia vor fi primiţi de Lopez Obrador, care a câştigat cu majoritate de voturi alegerile care au avut loc la 1 iulie şi urmează să fie învestit la conducerea Mexicului la 1 decembrie.

„Aceasta este o vizită importantă programată într-un moment-cheie în relaţiile noastre bilaterale”, a declarat joi un înalt funcţionar al Departamentului de Stat american.

De asemenea, este planificată o întâlnire cu preşedintele în exerciţiu, Enrique Pena Nieto, care a condus Mexicul timp de 77 de ani, precum şi cu ministrul mexican al afacerilor externe, Luis Videgaray.

Toate subiectele, la originea multor fricţiuni în ultimele luni între cele două ţări, vor fi abordate în cadrul întrevederilor care vor avea loc cu prilejul acestei vizite: comerţ, imigraţie, securitate precum şi diferendele frontaliere, a declarat oficialul Departamentului de Stat.

Relaţiile dintre SUA şi Mexic au fost tensionate de la preluarea conducerii SUA de către Donald Trump, în ianuarie 2017, după o campanie prezidenţială marcată de insulte anti-mexicane, atacuri împotriva Acordului Nord-American de Comerţ Liber (NAFTA) şi de promisiunea preşedintelui Trump de a construi un zid la graniţă, dar care să fie plătit de Mexic.

Preşedintele ales a promis în timpul campaniei „să-l pună la locul lui pe Trump”, dar la primul apel telefonic după alegeri cei doi lideri şi-au exprimat intenţia de a menţine relaţii bune.

Viitorul preşedinte mexican a spus în special că i-a oferit lui Trump sprijin în eforturile de reducere a migraţiei spre Statele Unite, un subiect foarte important pentru acesta.

„Această vizită va fi o ocazie bună să ne continuăm conversaţia şi să ne cunoaştem”, a spus de asemenea înaltul funcţionar american.

Lopez Obrador, în vârstă de 64 de ani, ar urma să fie primul şef de stat din Mexic cu orientare de stânga din ultimele decenii. El a promis în campania electorală că va reduce dependenţa economică a ţării de Statele Unite.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...