Fraudă avia internațională: peste 100 de moldoveni au rămas fără mii de Euro după ce au cumpărat bilete de la o companie intermediară

Peste o sută de moldoveni au rămas fără mii de Euro, după ce și-au cumpărat bilete de avion prin intermediul companiei grecești Tripsta. Aceștia au achitat biletele, însă Tripsta nu a mai virat banii pe contul companiei avia care operează zborurile.

Victoria Butucea a cumpărat la începutul lunii iunie bilete dus-întors pentru Londra-Chișinău prin intermediul respectivei companii. Zborul ar fi trebuit să fie efectuat de Air Moldova.

Biletele le-a cumpărat online și au costat 667,95 Euro. Peste o zi, de pe cardul bancar i-au fost retrase încă 18 lire. „Nu știu pentru ce. Dar, mă rog, credeam că e o taxă ceva la ei”, spune Victoria.

Primul zbor spre Chișinău urma să-l aibă pe 22 iulie. Totuși, duminică, pe 8 iulie, Victoria a fost telefonată pe la 17:30, ora locală în Londra, adică la 19:30 în Chișinău, de către un reprezentant al companiei Air Moldova.

„Compania Tripsta, de la care am procurat biletele, are o foarte mare datorie către Air Moldova și biletele noastre nu sunt plătite. Nu putem pleca dacă nu achităm încă o dată. Asta mi-au spus. Mi-au dat un număr de telefon din Grecia ca să-i contactez. Asta pentru că Air Moldova nu ar avea nicio vină. Am sunat și nu răspundea nimeni”, a spus Victoria, menționând că a cheltuit deja foarte mulți bani.

Tânăra s-a adresat la banca ce a emis cardul bancar cu care a achitat online biletele, pentru a anula tranzacția către Tripsta. Pe lângă toate e-mailurile și toate mențiunile pe care le avea ca dovezi, banca i-a cerut, pe deasupra, un document de la compania Air Moldova în care se spune că Tripsta nu a achitat biletele. „Reprezentanții Air Moldova refuză să-mi dea confirmare”, a declarat Victoria. Deocamdată, Air Moldova nu a venit cu o replică la cele menționate de Victoria.

„Suntem disperați”

Olesea Antoci trece printr-o situație asemănătoare. A cumpărat pe 6 mai trei bilete Air Moldova tur-retur Londra-Chișinău prin compania Tripsta. Suma pe care a plătit-o a fost de 1000 de lire. Pe 18 iulie, urma să zboare spre Moldova și pe 31 august – să se întoarcă. Din anumite motive, a trebuit să schimbe biletele de zbor spre Chișinău pe 20 iulie.

„Am încercat pe site-ul Tripsta să modificăm data zborului și nici o șansă. I-am telefonat direct pe reprezentanții Air Moldova și le-am lămurit cum stau lucrurile. Ei au zis că nu este nici o problemă dacă plătim 350 de euro. În caz contrar, anulează rezervarea. A doua zi după discuție, sora soțului a achitat suma și a primit biletele în mână și parcă totul era normal. Dar, pe 6 iulie soțul este telefonat de la Air Moldova și i-a spus: „sorry, compania Tripsta nu ne-a transferat banii pentru biletele dvs. și că dacă nu achitați acum 1200 de euro pentru bilete, le anulăm”. „Cum așa, noi am achitat. Unde-s banii?”. Cei de la Air Moldova ne-au spus că ei nu au nici o legătură cu asta și că trebuie să cerem banii de la Tripsta. E îngrozitor. Așa sumă de bani s-a dus în vânt. Noi am telefonat, le-am scris mesaje companiei Tripsta, însă fără niciun rezultat. Totul a fost în zadar”.

Olesea și soțul ei sunt disperați. Ei nu știu ce să facă. „Îngrozitor!”, a spus Victoria, menționând că, până la urmă, pentru a nu pierde biletele, au plătit a doua oară încă 1200 de euro.

Peste o sută de pasageri care au avut de suferit

Potrivit managerei PR a companiei Air Moldova, Mihaela Josan, compania Tripsta care vindea biletele avia pentru Air Moldova, a intrat în faliment. „Nu ne-a mai virat banii colectați pentru bilete. Air Moldova a decis să anuleze aceste bilete pentru a putea întoarce aceste fonduri. Nu aveam nicidecum să le obținem de la compania Tripsta. S-a lucrat cu fiecare pasager. Mai departe, toate detaliile țin de compania grecească”.

„În asemenea situație nu este doar compania noastră și a început acum o lună-două în urmă”, a adăugat Mihaela Josan. „Au rămas în jur de 100 de pasageri cu bilete neprocesate și cu care se lucrează”. Managera PR a companiei va reveni cu o cifră exactă a pasagerilor care au avut de suferit din cauza Tripsta.

Primul lucru pe care trebuie să-l facă un consumator, căruia îi sunt încălcate drepturile, este să apeleze la Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP). Totuși, „conform prevederilor H.G. din 18 decembrie 2017, competența privind serviciile avia nu se încadrează în noile atribuții ale Agenției. Astfel, sesizările parvenite privind prestarea serviciilor avia sunt readresate către Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova”. Aflăm de la Corina Gaiu, ofițera de presă a APCSP.

Reprezentanții Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova sunt de altă părere. Potrivit comunicatoarei Autorității, Irina Gâscă, victimele menționate mai sus au cumpărat biletele de la intermediar și nu direct de la compania avia, motiv pentru care ei nu se pot implica în rezolvarea acestei probleme.

„Juriștii ne spun că trebuie să fie o adresare către organul de poliție locală. Asta e prima acțiune pe care trebuie să o facă persoanele păgubite. S-a sugerat scrierea unei petiții în adresa Autorității Aeronautice, în care să solicite anumite clarificări cum ar fi dacă au intrat totuși banii în compania aeriană sau nu. În continuare, vom redirecționa scrisoarea la organele competente”, a declarat Irina Gâscă.

Falimentul companiei

Colac peste pupăză, la începutul lunii iulie, Tripsta anunță că își suspendă activitatea pentru a intra într-o restructurare totală, potrivit profit.ro. Drept motiv sunt menționate datoriile de peste 70 milioane euro către companii aeriene.

Grupul grec de turism Tripsta controlează agențiile de vânzare online de bilete de avion Travelplanet24 și Airtickets, care au fuzionat în 2015. Acestea erau printre principalele agenții de turism online, ajungând la un moment dat la vânzări de 500 milioane euro.

Operațiunile de call center și de vânzare de bilete ale companiei din Grecia au fost oprite. Presa românească anunță că cei care au achiziționat deja bilete de avion nu sunt deloc afectați și pot cere orice fel de modificări direct companiilor aeriene. Totuși, după cum se vede, situația este total diferită în cazul clienților Tripsta din Republica Moldova. De asemenea, cele două agenții online au oprit vânzarea de bilete de avion, asigurând, parțial, doar motorul de căutare a celui mai bun preț.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.