11:36:19 28.03.2024
Stiri

Spicherul Candu le-a cerut ambasadorilor R. Moldova să organizeze pentru cetățenii din diasporă „un scrutin electoral parlamentar democratic, liber și corect”

Politică 11.07.2018 10:44 Vizualizări1343 Autor: Ziarul National
Spicherul Candu le-a cerut ambasadorilor R. Moldova să organizeze pentru cetățenii din diasporă „un scrutin electoral parlamentar democratic, liber și corect”


Integrarea europeană rămâne prioritatea guvernării de la Chișinău, le-a transmis președintele Parlamentului, Andrian Candu, ambasadorilor R. Moldova la întâlnirea pe care au avut-o ieri în capitală.

Un comunicat de presă al Legislativului anunță că Andrian Candu le-a mai spus diplomaților acreditați peste hotare că dialogul autorităților cu șefii misiunilor diplomatice trebuie să continue, este nevoie de schimb de opinii și îmbunătățire a comunicării existente.

„Angajamentele europene rămân o prioritate absolută. Prioritatea Parlamentului rămâne a fi integrarea europeană a țării și respectarea angajamentelor asumate în acest proces”, a spus Andrian Candu, citat de aceeași sursă.

Președintele Parlamentului a enumerat evoluțiile din sectorul financiar-bancar, pachetele de legi privind reforma sistemului judecătoresc, lupta împotriva corupției, pachetul de integritate, actele legislative din domeniul energetic, mediul de afaceri etc., vorbind și despre activitățile agendei Consiliului parlamentar pentru integrare europeană în realizarea Foii de parcurs privind agenda de reforme demarate și a Planului legislativ pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru 2018.

Alte subiecte abordate de spicher s-au referit la reintegrarea țării, dialogul existent cu Adunarea Populară a Găgăuziei, relațiile cu țările vecine Ucraina, România, dar și Federația Rusă. De asemenea, Andrian Candu a informat despre lansarea cooperării regionale cu Georgia și Ucraina, relațiile cu partenerii de dezvoltare – Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și UE.

La final, președintele Parlamentului a îndemnat ambasadorii să organizeze pentru cetățenii din diasporă un scrutin electoral parlamentar democratic, liber și corect.

Reuniunea anuală a ambasadorilor Republicii Moldova este organizată de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în perioada 9-11 iulie. Evenimentul are drept scop examinarea activității misiunilor diplomatice şi sporirea eficienţei acestora, realizarea politicii externe și stabilirea unor noi sarcini şi priorităţi.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md