Au râs de ea, dar în ziua absolvirii i-a ȘOCAT pe toți: Și-a luat revanșa după umilințele suportate
Chloe Robson (16 ani) a îndurat abuzurile colegilor vreme de nouă ani. În ziua în care a absolvit liceul, ea a venit la școală însoțită de peste 120 de motocicliști.
După ani la rând în care a fost ținta răutăților colegilor săi, a venit și ziua cea mare a absolvirii pentru adolescenta din localitatea engleză Chester le Street. Iar unchiul ei, Grant Robson, în vârstă de 42 de ani, cel care conduce grupul de sprijin Bikers Against Bullies a pregătit o surpriză memorabilă: 126 de motocicliști care își turau motoarele au însoțit mașina cu care Chloe a venit la castelul Lumley, unde avea loc balul absolvenților.
Eleva a fost și ea uimită: "Eram un pic stresată că voi merge la balul de absolvire și nu știam la ce reacții să mă aștept. A fost un mare șoc să aud toate motoarele și să văd toți motocicliștii veniți pentru mine - nu mă așteptam să fie atâția, dar m-au făcut să mă simt susținută și încrezătoare”, a spus ea. „Au înconjurat mașina tot timpul și apoi m-au însoțit spre școală, unde am fost aplaudată de profesori și de ceilalți elevi”, a continuat ea.
Pentru Chloe a fost o zi de neuitat. „A fost un moment de nedescris - prietenii mei erau impresionați, spuneau: «Oau, ce intrare!»”.
Problemele fetei au început în școala primară, când colegii au început să râdă de felul în care arăta și vorbea. Agresiunile au continuat când ea a intrat la Hermitage Academy din Chester le Street și au ajuns la un nivel insuportabil - colegii o jigneau, o loveau și aruncau în ea cu diverse obiecte, relatează Daily Mail.
<iframe width="560" height="316" src="https://www.youtube.com/embed/HxM-iR6jBl4" frameborder="0" allow="autoplay; encrypted-media" allowfullscreen></iframe>
Chloe spune că nu a înțeles niciodată de ce făceau asta. Abuzurile lor au făcut-o să-și piardă încrederea în sine. „Bullying-ul are un efect negativ, m-a făcut să mă simt părăsită, singură. Nu aveam cu cine să vorbesc despre asta și mă temeam tot timpul să nu spun ceva greșit, pentru că ar fi avut un efect de lungă durată asupra mea”, a spus ea.
Unchiul fetei, Grant Robson, a fondat grupul Bikers Against Bullying (Motocicliștii contra abuzatorilor) după ce a participat la mai multe evenimente locale de combatere a bullying-ului.
De profesie fotograf de marketing, el a spus că fenomenul agresiunilor școlare este răspândit: „Mulți dintre membrii grupului au trăit pe pielea lor așa ceva la școală și la locul de muncă. Eu am fost agresat la școală, dar pe vremea mea luai nițică bătaie, acum, cu social media, cel mai mare agresor din lume este Facebook. Am văzut câteva mesaje trimise de agresori, de genul «Sper să nu mai respiri în somn»”, a explicat Grant, adăugând că de acum încolo Chloe se va alătura grupului de motocicliști pentru a lupta împotriva bullying-ului.
Sursa: eva.ro
„Diplome Neemise”: O expoziție ce comemorează 40 de studenți ucraineni, uciși în războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina, inaugurată la Chișinău. „Este foarte important să nu uităm despre sacrificiul pe care îl fac ucrainenii zi de zi”
Conducerea USM, alături de reprezentanți ai celor mai importante universități din România, la reuniunea Consorțiului „Universitaria”: Parteneriate de studii și dezvoltarea programelor de cercetări științifice
Unul dintre cei mai mari proiecte de aprovizionare cu apă și canalizare din R. Moldova prinde contur: Circa 39 de mii de locuitori ai municipiului Cahul și ai trei localități din apropiere vor avea acces la apă potabilă de calitate din râul Prut