Linkuri accesibilitate

Guvernul de la Chișinău aprobă ratificarea a două Acorduri de împrumut pentru interconectarea rețelelor de energie electrică dintre R. Moldova și România


Guvernul de la Chișinău a aprobat miercuri ratificarea a două Acorduri de împrumut pentru interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România. Împrumuturile de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI) sunt în valoare de câte 80 de milioane de euro fiecare, relatează Moldpres.

Banii vor fi utilizați pentru realizarea proiectului „Construcția, echiparea și punerea în funcțiune a interconectării electrice dintre Republica Moldova și România”. Mai exact, se vrea construcția unei stații back-to-back în Vulcănești; a unei linii de transport a energiei electrice de 400kV între Vulcănești și Chișinău și extinderea celor două stații electrice. Inițiativa face parte Strategia Energetică 2030 și angajamentelor asumate de Republica Moldova în cadrul Comunității Energetice.

XS
SM
MD
LG