Ghișeu UNIC pentru actele permisive: Primul întreprinzător a depus cererea pentru eliberarea unuia dintre cele 29 de documente care pot fi solicitate online
Întreprinzătorii pot solicita online, începând de astăzi, 29 de acte permisive din cele 150, prin intermediul ghișeului unic de eliberare și gestionare a actelor permisive. Noua soluție digitală, lansată cu suportul Băncii Mondiale, va facilita procesul de eliberare a documentelor atât pentru antreprenori, cât şi pentru autorităţile publice emitente.
Totodată, în mod prioritar, a fost redus numărul actelor permisive, fapt ce a adus businessului economii de peste 200 de milioane de lei anual. „Nu doar că am redus numărul de acte permisive, dar încercăm să oferim și confortul pentru a obține aceste acte prin intermediul ghișeului unic. Urmează și alte acțiuni - ne propunem, în final, ca 100% din acte să fie oferite prin intermediul ghișeului unic”, a spus premierul Pavel Filip, la evenimentul de lansare.
Prim-ministrul a spus că lansarea ghișeului va spori eficiența și operativitatea în acordarea serviciilor businessului, dar și va genera anual economii de 60 de milioane de lei pentru mediul de afaceri. De asemenea, solicitarea actelor în regim online va minimiza contactul cu funcționarul public, ceea ce va contribui la combaterea corupției și reducerea birocrației. „Sper ca oamenii de afaceri să resimtă această ușurare și să meargă pe calea majorării investițiilor și a oferirii de noi locuri de muncă”, a conchis premierul.
„Cunosc foarte bine problemele cu care se confruntă reprezentanții mediului de faceri. El detestă birocrația. Când am venit la Ministrului Economiei și Infrastructurii, am stabilit o listă de priorități pentru eficientizarea activității mediului de afaceri. Una din aceste priorități este crearea condițiilor mai bune pentru antreprenori, în primul rând prin simplificarea și debirocratizarea sistemului de raportare și notificare pentru mediului de afaceri, pentru ca agentul economic să nu piardă timp cu o mulțime de documente, ci să-și poate dezvolta afacerea”, a menționat ministrul Chiril Gaburici.
În cadrul evenimentului, Sistemul informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive - ghișeu unic, a fost testat cu succes, iar primul întreprinzător a depus cererea pentru eliberarea unui act permisiv.
Ghișeul unic electronic este accesibil pe portalul servicii.gov.md, unde întreprinzătorii pot depune cererea online în orice moment al zilei, de pe orice calculator sau dispozitiv mobil. De asemenea, solicitanții pot semna electronic documentele și achita online taxele pentru obținerea actelor permisive.
Bazele de date ale 30 de instituții publice vor fi conectate la acest sistem și vor interacționa online pentru a verifica automat datele agentului, fără a fi nevoie de prezentarea unor certificate suplimentare. Solicitantul va primi o confirmare automată privind înregistrarea cererii, iar apoi notificări privind fiecare etapă de procesare a acesteia.
Dacă acum doi ani existau 416 de acte permisive pentru obținerea cărora agenții economici trebuiau să cheltuiască anual 135 de milioane de lei și 1,4 milioane zile/om, acum au rămas doar 152 de acte permisive și acestea vor fi emise în mod transparent prin intermediul ghișeului unic electronic, punctează Ministerul Economiei și Infrastructurii.
Cetățenii R. Moldova NU vor beneficia de mini-vacanțe de Paște sau de 9 mai: Precizările MMPS
Președintele Adunării Populare a Găgăuziei ar fi rămas fără PAȘAPORT DIPLOMATIC, după ce a participat la Moscova, alături de Șor, la constituirea blocului „Pobeda”. Constantinov s-a plâns că bagajele sale au fost VERIFICATE
Zeci de companii, GRANTURI de 13,4 milioane de lei din partea Guvernului și a UE: Utilaje performante, instalații de valorificare a surselor de energie alternativă și digitalizarea procesului de lucru