01:24:48 20.04.2024
Stiri

Ce scrie PRESA internațională despre revocarea lui Kovesi, „simbolul luptei împotriva corupţiei în România”

Știri 09.07.2018 19:15 Vizualizări1461 Autor: Ziarul National


Ce scrie PRESA internațională despre revocarea lui Kovesi, „simbolul luptei împotriva corupţiei în România” Sursa: digi24.ro

Guvernul român de stânga a obţinut plecarea şefei parchetului anticorupţie DNA Laura Codruţa Kovesi, revocată luni de către şeful statului, care s-a opus mult timp destituirii acestei magistrate, devenite imaginea puterii judiciare în această fostă ţară comunistă, comentează AFP.

Coaliţia guvernamentală urma să discute luni despre o eventuală destituire a preşedintelui Klaus Iohannis (centru-dreapta), căruia îi reproşează amânarea revocării lui Kovesi.

„Preşedintele român a semnat astăzi decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a preşedintelui Iohannis Mădălina Dobrovolschi.

Şeful statului român s-a conformat astfel unei hotărâri a Curţii Constituţionale române care l-a îndemnat, la sfârşitul lui mai, să îşi ridice votul de veto opus revocării procurorului cerut de Guvern, în pofida protestelor opoziţiei şi comunităţii internaţionale.

Considerată de către susţinătorii săi drept un simbol al luptei împotriva corupţiei în România, Kovesi, în vârstă de 44 de ani, se afla în post din 2013. Ea a fost confirmată în funcţie în 2016 de către Iohannis, într-un ultim mandat de trei ani.

Fosta șefă DNA se afla de mai multe luni în colimatorul Guvernului social-democrat, căruia i-a criticat reformele controversate ale sistemului judiciar.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a deschis în februarie procedura vizând revocarea sa, acuzând-o că a „încălcat Constituţia” şi „dăunat imaginii” României în străinătate.

Declarându-se „puţin convins” de aceste argumente, Iohannis s-a opus acestei proceduri şi este la rândul său ameninţat cu destituirea de către majoritate, care-l acuză de obstrucţionare.

Comisia Europeană (CE) şi Consiliul Europei (CoE) au criticat procedura de revocare angajată contra lui Kovesi.

Într-o ţară considerată cangrenată de corupţie, DNA şi-a multiplicat în ultimii ani procedurile contra unor aleşi locali şi naţionali, atrăgându-şi furia unei părţi a clasei politice şi acuzaţii de abuz de putere.

La sfârşitul lui februarie, Kovesi a anunţat că, în pofida unor „atacuri fără precedent” din partea Guvernului, parchetul său a trimis în tribunale, în 2017, 1.000 de persoane, inclusiv trei miniştri, cinci deputaţi şi un senator.

Mii de manifestanţi au defilat în România în semn de solidaritate cu procurorul, mai scrie agenţia franceză, preluată de presa franceză, inclusiv de ziarul LE MONDE.

Iohannis a dat-o afară pe Kovesi în urma unor acuzaţii de abatere şi incompetenţă formulate împotriva acesteia de ministerul de resort, dar a îndemnat la continuarea luptei împotriva corupţiei, relatează THE ASSOCIATED PRESS.

Toader a acuzat-o pe Kovesi, în februarie, de autoritarism şi de faptul că procurori DNA au falsificat probe şi au achitat un număr neprecizat de acuzaţi.

Kovesi, lăudată pentru că a urmărit în justiţie oficiali de rang înalt, a respins acuzaţiile, scrie AP într-un material de presa americană, inclusiv de postul VOICE OF AMERICA (VOA).

Guvernul a fost criticat de UE şi CoE în legătură cu reforma sa judiciară controversată şi o consolidare a controlului politic asupra procurorilor şi judecătorilor, notează EUOBSERVER.

Sursa: digi24.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md