Admitere 2018: Vrei să devii un specialist în domeniul IT? Iată la ce universități din Moldova poți depune actele

inbound-marketing

Una dintre specialitățile care a ajuns foarte repede în topul preferințelor este „Tehnologii informaționale”. Creșterea rapidă a interesului față de acest domeniu probabil nu necesită explicație în contextul în care ne aflăm în era tehnologiilor informaționale. Pe an ce trece numărul celor care aleg această specialitate crește, pe de altă parte și cererea pe piața muncii față de acești specialiști este destul de mare. Dacă ești pasionat de domeniul IT, aici găsești cele mai cunoscute universități din țară, unde poți obține studii în domeniu.

#Universitatea Tehnică din Moldova

UTM (2)

Universitatea Tehnică este una dintre cele mai cunoscute instituții superioare unde se pregătesc specialiști în domeniul IT. Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică funcționează în cadrul Universității Tehnice a Moldovei și asigura pregătirea specialiștilor în domeniile de vârf ale științei și tehnicii contemporane – știinta sistemelor și calculatoarelor, electronica și comunicații, care constituie suportul societății informaționale. La facultate studiile se efectuează în limbile română, franceză, engleză şi rusă. Durata studiilor la secţia zi: 4 ani pentru deţinătorii diplomelor de bacalaureat și absolvenţii colegiilor și 5 ani – pentru absolvenţii şcolilor medii de cultură generală.

Universitatea Tehnică din Moldova îți propune următoarele specialități din domeniul IT, cu aceste Planuri de învățământ:

Tehnologii Informaționale

Calculatoare

Automatică și Informatică

Informatică Aplicată

Management Informațional

Securitate Informațională

Actele le puteți depune în perioada 16 – 19 iulie!

#Universitatea de Stat din Moldova

usm

Studii în domeniul IT poți obține și  la Universitatea de Stat din Moldova la Facultatea de Matematică şi Informatică. Aceasta funcţionează din 1946, de la înfiinţarea Universităţii de Stat din Moldova. Actualmente la Facultatea de Matematică şi Informatică procesul instructiv-educațional se dezvoltă în cadrul a departamente: Matematică și Informatică. În cadrul facultăţii activează laboratorul MICROSOFT.NET, care oferă un şir de cărţi şi soft-uri licenţiate pentru procesul de studii şi Centrul de Educaţie şi Cercetare în Matematică şi Informatică, care organizează cursuri moderne în domeniul Matematicii şi Informaticii.

Universitatea de Stat din Moldova are mai multe oferte educaționale pentru cei pasionați de IT, vezi mai jos și Planul de învățământ al acestora:

Informatică

Informatică Aplicată

Management informațional

Aici admiterea are loc în perioada 16 – 20 iulie!

#Academia de Studii Economice din Moldova

ASEM

ASEM la fel propune mai multe specialități în domeniul IT. Acestea sunt incluse la Facultatea Cibernetică, Statistică și Informatică Economică. Facultatea este responsabilă de pregătirea specialiştilor de înaltă calificare şi cercetări ştiinţifice în domeniul informaticii, statisticii şi ciberneticii economice. Desfăşurarea largă a lucrărilor de edificare a societăţii informaţionale şi creşterea, odată cu concurenţa, a rolului calităţii deciziilor de gestiune a activităţilor economice impun necesitatea pregătirii specialiştilor calificaţi în domeniu.

Pentru cei care vor alege să studieze IT la ASEM, există următoarele oportunități:

Informatică

Informatica Aplicată

Tehnologii Informaționale

Securitate Informațională

#Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

42860977-1024x576

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” de asemenea îți oferă posibilitatea de a te specializa în domeniul IT. Aici poți obține licența după trei ani de studii, în cadrul Facultății Științe ale Educației și Informatică, specialitatea Informatică Științe Exacte.

Cei care vor alege să-și facă studiile aici, vor avea următorul Plan de învățământ:

Aici perioada de admitere are loc între 9 și 19 iulie!

#Universitatea de Stat din Tiraspol

FATADA-BLOCULUI-2-1

Încă o universitate îți oferă posibilitatea să obții cunoștințe în domeniul IT. Facultatea de Fizică, Matematică şi Tehnologii Informaţionale (FMTI) a Universităţii de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chişinău) a fost fondată în 1930. Aici poți face specialitatea informatică și să obții licența după trei ani de studii.

Dacă te hotărăști să depui documentele la această universitate, atunci vezi care este Planul de învățământ pentru specialitatea informatică:

#Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Facultatea_de_Econ_și_Drept,_Bălți

Pentru cei care vin de a nord există o alternativă mai comodă din punct de vedere geografic. Astfel Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți vine cu o ofertă educațională și anume specialitatea informatică din cadrul Facultății Științe Reale, Economice și Ale Mediului. Pentru a obține licența aici va fi nevoie să faci studii timp de trei ani.

Dacă vei opta pentru această universitate, atunci vei avea următorul Plan de învățământ:

19578150_1562020593829660_323253232_n

2

3

Perioada de depunere a actelor este 16 iulie-20 iulie 2018!

#Universitatea Liberă Internațională din Moldova

101_2804

ULIM îți propune o gamă largă de specialități din domeniul IT, acestea sunt incluse în cadrul Facultății Informatică, Inginerie și Design. Pregătirea de baza a specialiștilor se efectuează la catedrele facultății; „Tehnologii informaționale”, „Ingineria calculatoarelor”, „Securitatea informațională”, „Cibernetica și informatica” și „Design”, unde activează doctori habilitați, doctori în științe, profesori și conferențiari universitari cu experiență înalta de lucru în sfera educationala și științifică în Republica Moldova, S.U.A. și alte tari.

Vedeți mai jos programele de studiu la specialitățile în domeniul IT propuse de ULIM:

Calculatoare

Informatică Aplicată

Tehnologii Informaționale

Perioada de admitere este 16 – 28 iulie!

#Universitatea Cooperatist-Comercială

Această universitate este una privată, care, de asemenea, îți oferă posibilitatea să studiezi domeniul IT. Mai exact, aici poți studia specialitatea „Informatică Aplicată”. Diploma de licenţă în ştiinţe exacte la specialitatea Informatică aplicată, obținută în cadrul acestei universități, oferă dreptul de a activa profesional în calitate de proiectant-programator, programator inferior, inginer-programator inferior, administrator al bazelor de date corporative, administrator al reţelelor locale corporative de calculatoare.

Dacă alegeți să faceți studii la această universitate, atunci veți învăța trei ani cu frecvență la zi după următorul ghid de studii:

Aici admiterea are loc în perioada 9 iulie – 27 iulie!

Taguri: #Admitere 2018
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente