Protest alternativ: Un grup de protestatari vor lua prânzul la reședința prezidențială

06 iulie 2018, ora 11:33

Organizatorii își propun ca împreună cu participanții să meargă în pauza de masă la reședința prezidențială, iar acolo să savureze prânzul în liniște. Participanții sunt invitați să-și ia cu ei pături și ceva mâncare. La reședință se va lua prânzul, apoi fiecare va merge în treburile sale.

„Așa cum Constituția ne spune că Președintele este garantul suveranității, iar suveranitatea aparține poporului, anume Președintele este cel responsabil să apere dreptul suveran exprimat prin vot. Igor Dodon nu a întreprins nimic atunci când suveranitatea poporului a fost contestată de CEC, el nu face nimic acum după anularea alegerilor. El nu își face datoria constituțională, el nu mai există. Venim mâine să constatăm că Republica Moldova nu are Președinte. Așa cum reședința prezidențială nu mai conține un Președinte, haideți să folosim locul pentru măcar ceva folos – să ne așezăm frumos alături și să bem o cafea, să servim un lunch”, scriu organizatorii pe pagina evenimentului.

Și-au anunțat participarea 23 de persoane, iar alte peste 30 s-au arătat interesați de această acțiune pe Facebook.

Occupy Guguță este o comunitate creată pe 24 iunie prin care protestul permanent se propune ca alternativă de acțiune civică. În mai puțin de două săptămâni, grupul a reușit să adune aproape 1500 de persoane care urmăresc pagina de Facebook, să organizeze în fiecare seară evenimente care adună peste 50 de persoane, să participe activ în cele două proteste din Piața Marii Adunări Naționale și să mărească constant comunitatea. Occupy Guguță se adună în fața cafenelei Guguță din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram