/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Reacția Președintelui Dodon la rezoluția adoptată de Parlamentul European

missing
05 iulie 2018, ora 15:40

„Sper ca, după votul de astăzi din Parlamentul European, cetățenii să se convingă odată în plus că direcția spre Vest este doar o poveste politică de care profită unele partide, iar banii pe care îi primește Moldova deseori nu ajung să fie folosiți în mod real pentru necesitățile societății, dar sînt folosiți în interesul partidelor „proeuropeneˮ”, a scris Dodon.

În același timp, el afirmă că este regretabil că niciun eurodeputat la dezbaterea moțiunii nu a amintit de faptul că „Ion Ceban a fost privat, în mod cu totul abuziv și ilegal, de voturile obținute la alegerile din Chișinău, doar cu scopul de a nu i se permite să ajungă primar. Dacă europenii ar fi dat dovadă de o minimă obiectivitate, ei ar fi sancționat, mai întâi de toate, acest derapaj al statului de drept. Ei însă demonstrează că tratează Moldova în funcție de simpatiile politice, în lipsa unei abordări corecte față de toți cetățenii”, afirmă Dodon.

Totodată, șeful statului spune că este important să fie declanșate cât mai curând alegeri parlamentare.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram