Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Reacția lui Năstase după adoptarea…

Reacția lui Năstase după adoptarea Rezoluției în Parlamentul European: Aceasta condamnă invalidarea rezultatului alegerilor

Foto: Facebook/Andrei Năstase

Andrei Năstase se află la Strasbourg și a participat la ședința Parlamentului European, în cadrul căreia a fost adoptată o Rezoluție pe marginea crizei politice din Republica Moldova în urma invalidării alegerilor locale. Liderul PPDA consideră că în acest mod Parlamentul European își exprimă solidaritatea cu cei care protestează pe străzile Chișinăului și care cer autorităților să respecte votul alegătorilor din capitală.

„Din păcate, practicile nedemocratice ale regimului au făcut ca Parlamentul European să ceară Comisiei înghețarea oricărui sprijin financiar pentru țara noastră. Parlamentul propune Comisiei să formuleze un set de condiții pe care autoritățile de la Chișinău vor trebui să le îndeplinească pentru a fi reluat sprijinul financiar. În fruntea acestor condiții se află validarea alegerilor locale din Chișinău, renunțarea la sistemul mixt de vot precum și investigarea transparentă, recuperarea prejudiciului și trimiterea în judecată a celor vinovați de furtul miliardului din bănci”, a scris Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook.

În contextul invalidării alegerilor locale de la Chișinău, în plenul Parlamentului European au avut loc dezbateri cu referire la criza politică din Republica Moldova, iar în urma discuțiilor a fost adoptată o Rezoluție, cu votul a 343 de europarlamentari. În același timp, 160 de europarlamentari s-au abținut, iar 35 au votat contra.

Foto: Facebook/Andrei Năstase