Ești tânăr, ambițios și cunoști o limbă străină? Vara aceasta devino ghid pentru turiștii care ajung în Moldova

m-137

Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova anunță cea de-a doua etapă de selecție a voluntarilor pentru sezonul turistic 2018 în cadrul primului Centru de Informare pentru Turiști din orașul Chișinău. Centrul de Informare Turistică este prima platformă de asistență și consultanță pentru turiști si este cel mai vizitat spațiu de informare de către oaspeții capitalei și țării.

Din acest motiv se caută voluntari dornici să ofere suport turiștilor interesați de obiectivele orașului și destinațiilor turistice din țară, dar și de evenimentele culturale, gastronomice și sportive.

Tinerii ambițioși și activi cu vârsta cuprinsă între 16-99 ani, vorbitori de limbă engleză, rusă, germană, italiană, spaniolă, poloneză, franceză sau oricare altă limbă străină, care cunosc obiectivele turistice ce merită a fi vizitate în Moldova și doresc să petreacă vacanța de vară și timpul liber într-un mod distractiv, constructiv, îmbinând utilul cu plăcutul, sunt invitați să facă parte din echipa Centrului de Informare Turistică, în perioada iulie – octombrie 2018.

Prin activitatea lor în acest Centru, tinerii vor câștiga experiență care va contribui la formarea lor profesională. La începerea stagiului, tinerii vor fi instruiți iar la finisarea lui vor primi un certificat de voluntariat, care va atesta colaborarea cu Centrul de Informare Turistică și experiența valoroasă acumulată.

Deasemenea, pe parcursul stagiului, voluntarii vor beneficia de posibilitatea de a participa la diverse training-uri/seminare, tururi de informare, excursii si participări la evenimentele organizate de ANTRIM sau în colaborare cu diferiți parteneri.

Cei interesați trebuie sa completeze formularul de la acest LINK.

Selecția candidaților se va face pe baza unui interviu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente