/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Paradoxul invaziei, condiția NATO și demisie la Kiev! Rusia amenință că va ataca Polonia

Joi - zi decisivă la Strasbourg. Eurodeputații vor decide dacă sancționează sau nu derapajele antidemocratice de la Chișinău prin suspendarea finanțării

missing
04 iulie 2018, ora 16:58

Toate cele șase proiecte de moțiune au fost transmise Comisiei Europene, Parlamentului European și Consiliului UE.

Este vorba de o reacție a Parlamentului European la evenimentele care se petrec la Chișinău, în jurul invalidării alegerilor din Chișinău”, Dionis Cenușă, expert politic.

Potrivit analistului politic, una din cele șase moțiuni „este foarte dură” și a fost pregătită de europarlamentarul Cristian Preda, reprezentantul Popular-Europenilor.

„În declarația dură este menționat expres faptul că asistența macro-financiară trebuie amânată până la îndeplinirea criteriilor sectoriale și precondițiilor politice și este specificat foarte clar că trebuie să fie suspendată asistența bugetară în baza exemplului din 2015”, Dionis Cenușă, expert politic.

Potrivit expertului, social-democrații europeni, care promovează indirect agenda PDM, susțin un proiect de rezoluție fără sancțiuni.

Cea mai moale este propusă de către social-democrați, care au o „relație intimă” cu Partidul Democrat de la Chișinău. Cea moale nu include, practic, niciun fel de sancțiune și este doar o constatare a situației complicate de la Chișinău. Prin acea rezoluție, social-democrații încearcă să închidă ochii Parlamentului European la evenimentele de la Chișinău”, Dionis Cenușă, expert politic.

După apariția proiectelor de moțiune în spațiul public, europarlamentarii români și reprezentanții societății civile de la Chișinău discută aprins despre documentul ce urmează a fi votat mâine în Parlamentul European.
Potrivit eurodeputatului român din partea PSD, Andi Cristea, unul dintre oponenții proiectului dur de rezoluție, menționează că: „mâine, cel mai probabil, PPE, ALDE, GUE, ECR vor forma o majoritate care va vota proiectul comun de rezoluție, cu o serie de formulări nu dure, ci devastatoare pentru Republica Moldova ca stat”.

Potrivit unui comunicat al Guvernului de la Chișinău, emis după întrevederea de ieri a premierului Pavel Filip cu comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn, oficialul european ar fi declarat că acum situația este „prea fierbinte și neclară” în Moldova pentru a lua decizii de acordare sau suspendare a primei tranșe a ajutorului macro-financiar. Cele 6 proiecte de rezoluție vor fi dezbătute mâine la Strasbourg, iar în cele din urmă va fi votat un singur document, agreat de majoritatea europarlamentarilor.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram