„Casa Presei” va trece în subordinea unei direcții din cadrul Guvernului. Ce zice președintele în exercițiu al UJM

„Casa Presei”, clădirea construită în perioada sovietică pentru mass-media scrisă de atunci, va trece în subordinea Direcției generale pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat recent.

Aceasta înseamnă că ar putea fi revizuite și tarifele pentru chirie, ceea ce îi îngrijorează pe unii reprezentanți ai instituțiilor de presă, în timp ce alții, finanțați de Guvern, speră să scape de taxa pentru chirie, scrie media-azi.md.

„Întreprinderea de Stat Complexul „Casa Presei” se reorganizează prin fuziune (absorbție) cu instituția publică „Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului Republicii Moldova”, potrivit proiectului de hotărâre, supus dezbaterilor publice.

În opinia președintelui în exercițiu al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova (UJM), Valeriu Saharneanu, proiectul de hotărâre elaborat recent ar avea drept scop să alunge toate instituțiile media din acest sediu, ca ulterior să fie privatizat.

„Eu cred că se pregătesc pentru a scoate de pe frontispiciu sigla „Casa Presei” și pe urmă să vândă clădirea. Este un cartier bănos, unde se poate dezvolta o afacere prosperă. Proiectul de hotărâre demonstrează că statul a pus capac pe presa liberă din Republica Moldova. Noi am ajuns la o atitudine a autorităților față de presă sub nivelul pe care îl avea administrația sovietică”, a declarat Valeriu Saharneanu.

Uniunea s-a aflat timp de mai mulți ani în litigiu cu administrația „Casa Presei”. În martie 2017, UJM a fost obligată să părăsească sediul pe care îl deținea aici.

Directorul Agenției de Presă IPN, Valeriu Vasilică, nu exclude că noii administratori ar putea să majoreze din nou taxa de chirie, după ce aceasta a fost ridicată la începutul anului.

„Într-o țară normală n-ar trebui să ne afecteze, dar în Republica Moldova ar putea. De exemplu, tarifele au fost deja majorate, pe neașteptate, cu 30%, la începutul anului curent. Care le va fi mintea și calculele noilor gestionari, mi-e frică să mă gândesc”, a declarat Valeriu Vasilică pentru Media Azi.

Această modificare face parte din etapa a doua a restructurării administraţiei publice centrale de specialitate și are drept scop „asigurarea administrării eficiente a patrimoniului de stat”, se menționează în nota de argumentare a proiectului, elaborat de Centrul de Implementare a Reformelor.

Inițiativa presupune și disponibilizări de personal, dar datele exacte vor fi stabilite de conducerea Direcției, care le va prezenta Cancelariei de Stat. După finalizarea reorganizării, Cancelaria de Stat va elabora şi va prezenta Executivului metodologia de calculare a tarifelor la serviciile prestate de Direcția generală pentru administrarea clădirilor Guvernului.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.