În fapt. Reclamantul, Stepan Topal, a fost primul Bașcan al UTA Găgăuzia, funcție pe care a deținut-o între anii 1991 și 1995. La 12 iunie 2001, Adunarea Populară a UTA Găgăuzia a adoptat o lege cu privire la pensionare, nr. 36-XIX/II, care prevedea în mod expres că Stepan Topal va beneficia de garanții personale de protecție socială, în special o pensie ce costituie 75% din salariul Bașcanului al UTA Găgăuzia.
În temeiul acestei legi, reclamantul, la 25 aprilie 2003, a iniţiat o acțiune împotriva Comitetului Executiv și Adunării Populare ale UTA Găgăuzia privind recuperarea pensiei personale pe care considera că ar trebui să o primească în temeiul legii locale nr. 36-XIX/II. Totodată, a pretins că nu a primit nicio plată conform legii menționate mai sus, primind doar o pensie pentru limită de vârstă plătită de asigurările sociale.
În explicația sa în calitate de copârât, Comitetul Executiv al UTA Găgăuzia a subliniat, printre altele, incompatibilitatea Legii locale nr. 36-XIX/II cu Legea Republicii Moldova privind pensiile de asigurări sociale de stat, în special în partea ce ține de acordarea unei „pensii personale”.
În decembrie 2003, Judecătoria Comrat a expediat cauza Curții de Apel Comrat pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare cu privire la legalitatea legii. Deși această procedură era pendinte, la 6 februarie 2004 Adunarea Populară a Găgăuziei a abrogat Legea nr. 36-XIX/II cu efect retroactiv, pe motiv că era contrară legislației naționale privind pensiile de asigurări sociale de stat. În consecință, Curtea de Apel a întrerupt procedura de pronunțare a unei hotărâri preliminare, astfel că Judecătoria Comrat, la 16 februarie 2004, a respins acțiunea reclamantului ca nefondată. Hotărârea primei instanțe a fost menținută de instanțele ierarhic superioare.
Invocând Articolul 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul s-a plâns că instanțele judecătorești naționale nu au fost independente și imparțiale, au interpretat într-o manieră contradictorie prevederile legii și au abrogat Legea locală nr. 36-XIX/II pe perioada examinării acțiunii sale. De asemenea reclamantul s-a plâns de lipsa unui recurs intern efectiv, în sensul Articolului 13 din Convenție. În cele din urmă, reclamantul a susținut că dreptul său de proprietate a fost încălcat prin neplata pensiei restante pe perioada acțiunii Legii locale nr. 36-XIX/II și ulterioara abrogare a acesteia.
Decizia Curții. Curtea a reiterat că principiul statului de drept şi noţiunea unui proces echitabil din Articolul 6 din Convenţie exclude orice intervenţie a legislativului – altele decât pe motive convingătoare/impetuoase de interes general – în administrarea justiţiei menite să influenţeze soluţia judiciară a litigiului. Aceasta este aplicabil, de asemenea, şi adunărilor locale sau regionale cu competenţe legislative, cum este Adunarea Populară a UTA Găgăuzia.
Anularea legii locale nr. 36-XIX/II a determinat fondul procedurii pendinte, dintre reclamant şi autorităţile locale, cu un efect final şi retroactiv, făcând inutilă continuarea procedurilor. Mai mult decât atât, anularea legii pur şi simplu a susținut poziţia Comitetului Executiv al UTA Găgăuzia în cadrul procedurilor pendinte.
Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea urma să stabilească dacă anularea legii s-a bazat pe motive convingătoare/impetuoase de interes general. În opinia Guvernului, intervenţia Adunării Populare a fost justificată prin necesitatea de a anula legea locală deoarece era incompatibilă cu legislaţia naţională. Totuşi chestiunea legalităţii respective a fost referită pentru examinare Curţii de Apel Comrat, care este competentă de a soluţiona posibile conflicte dintre actele adoptate de către autorităţile găgăuze şi legislaţia naţională. Totuşi, având în vedere mecanismul pentru evaluarea legalităţii legilor locale în Găgăuzia, care a fost iniţiat în speţă, Curtea nu a fost convinsă de argumentul Guvernului. Mai mult decât atât, Guvernul nu a indicat niciun motiv convingător/impetuos de interes general care putea justifica anularea legii locale respective. Corespunzător Curtea a hotărât că intervenţia Adunării Populare nu a fost justificată de scopurile Articolului 6 § 1 din Convenţie şi a constatat violarea acestei prevederi.
Restul plângerii reclamantului a fost respinsă ca vădit inadmisibilă. Reclamantul a cerut suma de 9.250 Euro cu titlu de prejudiciu material şi 50.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral. Curtea i-a acordat suma de 3.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral.
