Un șofer, condamnat la 12 ani de închisoare. A urcat beat la volan şi a provocat un accident, soldat cu moartea a patru persoane

Conducătorul auto, care în toamna anului trecut, a urcat beat la volan şi a provocat un accident rutier, soldat cu moartea a patru persoane şi rănirea altor două, a fost condamnat la 12 ani închisoare, cu privarea de dreptul de conduce mijloace de transport timp de 5 ani.

Sentinţa a fost dictată, dupa ce Procuratura raionului Taraclia a demonstrat vinovăţia inculpatului.

Tragicul accident s-a produs în noaptea de 28 octombrie 2017, la ieşirea din satul Valea Perjei. Deplasându-se în stare avansată de ebrietate la volanul unui Volkswagen Caddy şi cu doi pasegeri la bord, inculpatul a intrat pe contrasens, lovind frontal un automobil VAZ, care se deplasa regulamentar.

Impactul a fost atât de violent, încât şoferul cu cei trei pasageri din VAZ s-au stins pe loc, iar inculpatul împreună cu cei doi pasageri pe care-i avea la bord, au fost transportaţi la spital cu diverse traumatisme.

Fiind supus testării alcooscopice, în sângele inculpatului a fost depistată o concentraţie de 3,78 g/l de alcool. Mai mult, acesta a urcat la volan chiar dacă era privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 3 ani, după ce fusese anterior condamnat pentru conducerea vehicolului în stare de ebrietate.

Inculpatul, în vârstă de 30 de ani, este locuitor al oraşului Ceadâr-Lunga şi se află la evidenţa medicului narcolog.

Pe lângă pedeapsa închisorii, inculpatul a fost obligat să le achite rudelor celor 4 victime decedate în accident câte un milion de lei fiecăruia drept prejudiciu moral şi 18 mii de lei pentru cheltuieli de judecată.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.