O tânără însărcinată, în stare gravă, operată la Spitalul Republican. Medicii: În ultimii 8 ani am efectuat șapte astfel de operații

O pacientă, în vârstă de 26 ani, a fost transferată în Spitalul Clinic Republican la a 32-a săptămână de sarcină, cu o complicație – hemisinusită, cu afectarea sinusului maxilar și a sinusului frontal. Femeia mai avea și un edem al pleoapelor, mai evident la pleoapa superioară.

Cu toate că văzul și mișcările globului ocular erau depline medicii s-au alertat pentru că e un proces acut, care necesită asistență de urgență.

Pacienta a suportat o intervenție sâmbătă seara și se simțea mai bine, însă a doua zi situația s-a agravat. Odată cu reapariția acestor complicații, prin convocarea unui consiliu medical, s-a decis că este nevoie de o reintervenție.

Însă pe parcursul nopții indicii de sănătate a pacientei nu au fost prea buni, iar acel moment doctorii au luat decizia că este nevoie de a interveni mai amplu pentru nu a ajunge la niște complicații mai serioase.

În mod de urgență în consiliu s-a luat decizia ca să se efectueze o cezariană pentru a nu risca cu viața copilului. Intervenția a fost efectuată de către o echipă de medici din cadrul Institutului Mamei și Copilului.

După care Andrei Bajureanu, chirurg ORL a efectuat o intervenție endoscopică cu deschiderea tuturor sinusurilor pentru a evita declanșarea unei noi complicații intra craniene.

Pacienta se afla într-o stare foarte gravă, iar noi am depus maximum efort pentru a realize cu success intervenția. În ultimii 8 ani am efectuat șapte astfel de operații. Intervenția a dus la o dinamică pozitivă, iar noi ne simțim împliniți că am reușit să salvăm și viața mamei și a fătului”, a declarat Andrei Bajureanu.

„Evident să este ceva mai neobișnuit. În astfel de cazuri există mai multe abordări de conduită. Noi am încercat să facem totul în beneficiul pacientei, și am decis să facem aceste două intervenții concomitent. Intervenția dublă a durat cam în jur de 4 ore dar ne bucurăm că totul a trecut cu succes,” a declarat Eusebiu Sencu, doctor în medicină, conferențiar universitar.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.