/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

Proprietarii apartamentelor și caselor inundate de ploaia de vineri vor primi despăgubiri

missing
30 iunie 2018, ora 11:46

Potrivit viceprimarului capitalei, Nistor Grozavu, în urma ploilor din ultimele zile, 25 de apartamente din Chișinău și patru case la sol au fost inundate. “Cel mai mult au avut de suferit străzile Meșterul Manole, Uzinelor, Albișoara, Calea Ieșilor, șoseaua Muncești ș.a., care au fost inundate”, a spus Grozavu.

Viceprimarul a afirmat că multe din problemele care apar în oraş atunci când plouă ar putea fi evitate, dacă era curățat râul Bâc. Grozavu a informat că un proiect în acest sens există, dar este prea costisitor (cca 43 milioane de lei) şi primăria nu-şi poate permite să-l realizeze într-un an bugetar.

La rândul său, şeful Regiei Exdrupo, Adrian Boldurescu, a raportat că angajații subdiviziunii au intervenit în ultimele zile și pe timp de noapte, în mod special pentru a curăța gurile de canalizare. “Au fost antrenate 28 de autospeciale și peste 100 de muncitori, care continuă să lucreze”, a precizat Boldurescu.

Primarul interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a declarat că locatarii vor fi despăgubiți cu surse din Fondul de rezervă. „Aceasta nu a fost o calamitate, a fost pur și simplu o ploaie care arată cât de pregătit este orașul. Noi pe toate le știm, noi știm unde sunt problemele, dar nimic nu facem. Haideți să ne uităm în viitor și să prevenim lucrurile din timp. Focul e mai ușor de prevenit, decât de stins”, a subliniat Codreanu. Primarul interimar a dispus ca până marți, 3 iulie, conducătorii subdiviziunilor să prezinte soluții pentru prevenirea problemelor discutate.

Pe parcursul zilei de astăzi rămâne în vigoare Codul Galben de instabilitate atmosferică, anunţat de Serviciul Hidrometeorologic de Stat. Potrivit meteorologilor, asta înseamnă că pe întreg teritoriul ţării se prevăd mai multe fenomene periculoase cum ar fi averse însoțite de descărcări electrice, temporar puternice (15-25 l/m2 în 12 ore și mai puțin), cu grindină și intensificări ale vântului cu aspect de vijelie de până la 15-20 m/s.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram