/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Lupte grele, pericol atomic și noi reguli de mobilizare! Oficial: 3 mari amenințări pentru Moldova

/VIDEO/ Oamenii care dau viață televiziunii. Destăinuirile prezentatorilor și producătorilor emisiunilor TV8

missing
29 iunie 2018, ora 19:30

Natalia Morari, prezentatoarea emisiunii „Politica”, spune că momentul în care unul din fondatorii platformei caritate.md a dat buzna în studio în timpul emisiunii i s-a întipărit.

A fost prima dată în experiența mea jurnalistică când eu, realizând emisiunea în direct, vorbind cu ambele părți pentru că aveam legătură cu cei de la RISE prin telefon și aveam și reprezentanții Caritate în platou, nu înțelegeam totuși de partea cui este adevărul. De obicei, eu ca jurnalist vin cu un punct de vedere format, am o atitudine. Eu știu, eu țin pământul sub picioare, dar asta a fost acea emisiune în care eu m-am pierdut, ea m-a afectat”, Natalia Morari, realizatoarea emisiunii „Politica Nataliei Morarie”.

Realizatoarea emisiunii „Cutia Neagră”, Mariana Rață, spune că după un an la TV8 se simte mai puternică, iar emisiunea pe care a realizat-o până acum a scos la iveală mai multe ilegalități.

Emisiunea „Cutia Neagră” este despre justiție, corupție, despre cele mai grave ilegalități care s-au comis în Republica Moldova. Mă refer în primul rând la furtul miliardului. Sper că această emisiune a adus mai multă claritate în casele și în mințile mai multor oameni. Eu am crescut și m-am maturizat trecând prin multe greutăți alături de TV8”, a declarat Mariana Rață.

Pentru producătoarea emisiunii „Optmart SRL”, Carina Zatic, TV8 a fost în ultimul an a doua casă. Despre emisiunea pe care o produce spune că aceasta își propune să demonteze miturile și să distrugă stereotipurile.

Un an de TV8 a fost cu adevărat minunat și special, chiar dacă uneori au fost perturbații și oscilații și tot felul de evenimente. Au fost evenimente care m-au maturizat și care neapărat au făcut ca să perseverez și mai mult și să vreau să ajung și mai departe”, Carina Zatic.

Vitalie Sprînceană, realizatorul emisiunii „ContraCultura” spune că pentru el TV8 a fost o experiență deosebită.

Pentru mine televiziunea a fost ceva foarte străin, eu scriam texte și acolo este altceva. Acolo scrii textul, ai timp, te gândești la cititor, mai revii asupra lui. Aici în direct vorbești cu o audiență pe care nu o cunoști”, a menționat Sprânceană.

Iolanta Mura, care a deținut funcții de conducere în mai multe companii internaționale și are peste 18 ani de experiență în managementul afacerilor, a realizat un proiect despre mediul de afaceri din R. Moldova. Ea discută cu oameni de top despre business și economie.

Un an de TV8 pentru mine a fost foarte productiv plin de provocări și realizări. Este un an de colaborare eficientă și fructuoasă în această televiziune”, Iolanta Mura.

Iar emisiunea „Egoist” prezentată de Angela Brașoveanu a scos în prim-plan cele mai ascunse istorii ale invitaților. 

În toate, eroii mei au spus lucruri pe care nu le-au spus în altă parte. M-am întâlnit și cu niște drame adevărate și le sunt recunoscătoare pentru că mi-au povestit ceea ce mi-au povestit”, spune Angela Brașoveanu.

Timp de un an, TV8 a intrat în casele oamenilor cu emisiuni bine documentate, cu dezbateri obiective pe subiecte de actualitate – toate pentru ca telespectatorul postului nostru de televiziune să fie corect informat și să nu poată fi manipulat.

Reporter: Carolina Bețivu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram