Un nou record pentru Moldova! Datoria externă a trecut de 7,2 miliarde dolari

29 iunie 2018, ora 17:59

Dacă însă comparăm cu aceiaşi perioadă a anului 2017, apoi datoria externă brută a ţării s-a majorat cu circa 860 de milioane de dolari. Banca Naţională a Moldovei precizează însă că datele pentru trimestrele I-III din anul 2017, au fost revizuite.

Datele BNM, relevă că saltul datoriei s-a datorat majorării semnificative a angajamentelor externe ale societăţilor nefinanciare, cât și ale sectorului privat.

În acelaşi timp datoria externă publică și public garantată se menţine la cota de circa două miliarde de dolari. Astfel datoria externă publică și public garantată a Republicii Moldova nu a depășit plafonul de 40% din PIB, fiind mai mic de 25%.

Plafoanele indicative în baza scorului CPIA (Country Policy and Institutional Assessment) elaborat de Banca Mondială sunt de 40% pentru raportul dintre datoria externă publică și public garantată (DEPPG) și PIB, 150% pentru raportul dintre DEPPG și exporturi, 250% pentru raportul dintre DEPPG și veniturile bugetului public național, 20% pentru raportul dintre serviciul DEPPG și exporturi și 20% pentru raportul dintre serviciul DEPPG și veniturile bugetului public național.

Potrivit BNM, cea mai mare parte din datoria externă, conform situației din 31 martie 2018, a revenit societăților nefinanciare – 2,69 miliarde de dolari (37,4% din stocul total), urmate de creditarea intragrup în cadrul investițiilor directe (inclusiv datoriile pentru importul de gaze naturale) – 1,87 miliarde de dolari (26%), administrația publică – 1,73 miliarde de dolari (24%), băncile licențiate – 486 milioane de dolari (6,8%), BNM – 249 milioane de dolari (3,5%) etc.

Grosul datoriei este pe termen lung.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram