Pavel Filip despre Ziua tăcerii: Eu aş exclude în general acest lucru

Premierul Pavel Filip a solicitat astăzi Ministerului Justiţiei analiza cadrului legislativ şi a prevederilor în baza cărora au fost luate deciziile de invalidare a alegerilor locale noi pentru Primăria Chișinău. Potrivit lui, cadrul legal nu trebuie să lase marjă de interpretare pentru judecători.

Solicitarea a fost făcută în cadrul şedinţei a Guvernului, după ce premierul a menționat că aceste decizii ale instanţelor de judecată au provocat multe tensiuni şi semne de întrebare, care au fost urmate și de declaraţiile partenerilor externi.

„Spre exemplu, la Washington am avut mai multe discuţii. Acolo ei s-au arătat miraţi, întrucât la ei nu există această Zi a tăcerii. Ştiu că în majoritatea statelor există această Zi a tăcerii. Eu aş exclude în general acest lucru, este doar părerea mea. Vreau să fie clar unde este nevoie şi unde trebuie să intervenim. Cadrul legal trebuie să fie în aşa mod încât să nu lăsăm marjă de interpretare a judecătorilor”, a menționat premierul.

Oficialul a relatat că în ultimele zile a avut discuţii cu mai mulţi jurişti: unii au zis că a fost abuziv interpretată legea, alţii au spus că încălcările, nu contează dacă sunt mari sau mici, trebuie sancționate.

Pavel Filip a spus că a avut o discuţie la acest subiect cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, care a promis că imediat ce revine în ţară va crea un grup de lucru pe platforma Parlamentului. Astfel, în curând, va fi creat un grup de lucru care va analiza posibilitățile de îmbunătățire a legislației electorale.

„Revin la solicitarea mea ca până marţi să avem această analiză. Este un lucru pe care ni l-au sugerat partenerii externi să evaluăm cadrul legislativ şi să luăm măsuri pentru a nu permite în viitor să fie derapaje de la procesul electoral”, a adăugat premierul Filip.

Reamintim că magistrații Curții Supreme de Justiție au menținut luni, 25 iunie, decizia instanțelor anterioare de invalidare a alegerilor locale noi din Chișnău. Astfel, primarul ales prin vot direct, Andrei Năstase, a rămas fără mandat de primar. Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel au motivat că, în cauza deferită justiției, s-a stabilit că concurentul electoral Andrei Năstase , la 3 iunie, adică în Ziua tăcerii a efectuat agitație electorală prin intermediul paginii sale de pe rețelele de socializare.

Andrei Năstase, candidatul comun al Platformei Demnitate și Adevăr și al Partidului Acțiune și Solidaritate, a ieșit învingător în turul doi al alegerilor pentru primăria Chișinăului la 3 iunie. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, Andrei Năstase a acumulat 52,57% din sufragii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.