Discursul „curajos” al președintelui, dat citire de consilierul său. De ce n-a mers Igor Dodon la Bruxelles

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Igor Dodon nu a ajuns astăzi la Bruxelles, așa cum anunța că planifică să facă. Acesta și-a justificat lipsa de la Forumul Internațional „Crans Montana” prin „motive tehnice”, fără a intra în detalii privind natura acestor motive. De altă parte, discursul pe care acesta ar fi urmat să-l citească în „inima Europei” este unul destul de curajos, între altele menționându-se că Moldova trebuie modernizată astfel încât „atunci când se va pune în dezbatere subiectul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, țara să fie pregătită din toate punctele de vedere”.

Situația este una contradictorie din moment ce acesta anunță că „din motive tehnice, delegația Republicii Moldova în frunte cu Președintele țării nu a participat la Forumul Internațional „Crans Montana”, care și-a început lucrările, astăzi, 28 iunie, la Bruxelles”, iar mai jos precizează că „consilierul prezidențial în domeniul politicii externe, dl. Aureliu Ciocoi, a rostit un discurs, din numele Președintelui Republicii Moldova, la deschiderea solemnă a Forumului”.

Astfel, rămâne o enigmă din ce „motive tehnice” „delegația” președintelui Republicii Moldova nu a putut merge, iar consilierul prezidențial, membru al aceeași delegații a mers, totuși, la Bruxelles.

În orice caz, Igor Dodon a făcut public textul discursului „în limba de stat, limba franceză și limba rusă” pe care urma să-l citească la Bruxelles, dar a fost dat citirii de către Aureliu Ciocoi.

În discursul său, acesta susține că „dacă odinioară imaginea Uniunii Europene era una foarte atractivă, în special pentru fostele republici sovietice aflate după destrămarea blocului socialist, garantând stabilitate socio-economică și politică, actualmente și acest aranjament regional se confruntă cu puternice valuri de instabilitate”. „Este cert că sistemul cu care ne-am obișnuit nu mai funcționează în deplinătatea eficienței sale”, notează Dodon în discursul pe care nu l-a citit la Bruxelles.

„Scopul nostru constă în a moderniza și dezvolta Republica Moldova. Reformele urmează a fi implementate exclusiv pentru binele poporului. Urmează să elaborăm un plan strategic al reformelor în așa fel, încât atunci când se va pune în dezbatere subiectul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, țara să fie pregătită din toate punctele de vedere. Însă, pentru a atinge scopul în termene cât mai restrânse, avem nevoie de a soluționa problema transnistreană”, mai notează șeful statului în discursul său, precizând că „elementul-cheie al reglementării politice finale și durabile a acesteia (n.r. problema transnistreană) este neutralitatea recunoscută internațional a Republicii Moldova, care va permite inclusiv retragerea trupelor străine de pe teritoriul țării”.

„În calitatea mea de șef al unei țări mici, mă îngrijorează situația în care marii actori ‒ marile puteri nu pot să se pună de acord în privința respectării reciproce a intereselor fiecăruia, statele mici și, uneori, chiar regiuni întregi având de suferit printre primele din cauza acestor divergențe. (…) Moldova este una dintre țările a căror situație deloc simplă a fost provocată de o nouă ruptură geopolitică între actorii globali. Noi ne străduim în orice chip să contribuim la depășirea acestei crize, să echilibrăm interesele Occidentului și cele ale Orientului în privința țării noastre”, se mai spune în discurs.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...